Opinii

Fost consilier prezidențial, despre Ciucă: Unde a luptat acest grăsuț? În bazar la Bagdad

Ironie cruntă a unui fost ambasador și consilier prezidențial la adresa generalului Nicolae Ciucă, după nominalizarea sa de către Klaus Iohannis pentru formarea unui nou guvern.

Fostul ambasador și consilier prezidențial Cătălin Avramescu, a reacționat deosebit de ironic într-o postare pe Facebook, după desemnarea lui Nicolae Ciucă

”Ciucă a început să fie prezentat drept << un militar excepțional… pe câmpul de luptă din Irak >>.

Really? Unde a luptat acest grăsuț? Unde a dat ochii cu dușmanul? În bazar la Bagdad, când se ducea să cumpere ceapă? Ce operațiuni militare a condus? Delegațiile oficiale de la aeroport la hotel?

Evident, totul este o bufonerie. Ciucă este de fapt sluga măruntă, un fel de secretar personal al lui Klaus Iohannis, care deschide corespondența când stăpânul lipsește de la Cotroceni (adică mai tot timpul). Aceasta este << desemnarea de prim-ministru >> de astăzi.” a scris profesorul Avramescu.

Doctor în filozofie al Universității din București, specialist în filozofie politică și morală, Cătălin Avramescu, a fost consilier de stat în cadrul Cancelariei președintelui Traian Băsescu, începând cu 17 ianuarie 2008. 

În iunie 2011 a fost numit în funcția de ambasador în Finlanda și Estonia, fiind rechemat din funcția de ambasador de către Președintele Iohannis în aprilie 2016.

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Back to top button