Politică

Dublă lovitură pentru şoferi la început de iulie: carburant mai scump şi tarife RCA neplafonate

Dublă ameninţare pentru bugetul celor peste şapte milioane de şoferi din România. De luna viitoare se scumpesc benzina şi motorina, în plin sezon de vacanţe. Următoarea lovitură ar putea veni de la societăţile de asigurare – tariful poliţelor RCA ar putea fi majorat peste două săptămâni.

Plafonarea tarifelor RCA expiră la sfârşitul lunii, iar Autoritatea de Supraveghere Financiară nu s-a hotărât dacă prelungeşte măsura. Oricum, şoferii se plâng că plătesc mult şi în aceste condiţii. Se tem că, fără să fie limitat de autorităţi, RCA va deveni o povară. „1.800 de lei. E maşina firmei, dar cam pe aici pe undeva a fost. A crescut clar faţă de anul trecut!”, spune un şofer. „Undeva la 2.400 de lei pe an. Cu 30%. Suntem păcăliţi, nu se ţine nimeni de promisiuni”, adaugă altcineva.

Analizele independente arată creşteri de tarif între 15% şi 45% pentru aceeaşi maşină, condusă de acelaşi şofer. În lipsa plafonării, poliţele ar ajunge usturătoare de luna viitoare. „Ar putea să crească cu 10-15%. Lucru care s-ar întâmpla oricum, pentru că a crescut numărul de daune. Sunt 400.000 de daune pe an, în România. A crescut gravitatea lor”, a declarat Sergiu Costache, expert asigurări. 

De la 1 iulie, ne aşteaptă un nou val de scumpiri la pompă

Până la o decizie, şoferii trebuie să se aştepte la alte scumpiri. De la 1 iulie, ne aşteaptă un nou val de scumpiri la pompă. Creşte din nou acciza, pentru a doua oară în acest an. Iar asta se va traduce în aproximativ 40 de bani pentru fiecare litru de carburant. 

De luna viitoare, un plin de carburant va costa cu peste de 20 de lei în plus. Scumpiri suplimentare ar putea apărea şi din cauza cererii mari, pentru că este perioada concediilor. Sfat – poţi să economiseşti bani dacă alimentezi maşina înainte să ieși din oraș, pentru că benzinăriile de pe autostrăzi sunt mai scumpe. 

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button