Știri

Din obligație legală, Comisia Europeană lansează noua rundă SAFE de care poate beneficia România

Aproximativ 20 de miliarde de euro din programul european SAFE ar putea fi redistribuite, iar România se numără printre statele care ar putea beneficia de o nouă rundă de finanțare.

Aproximativ 20 de miliarde de euro din programul european SAFE ar putea fi redistribuite, iar România se numără printre statele care ar putea beneficia de o nouă rundă de finanțare.

Potrivit lui Thomas Regnier, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene pentru apărare, o nouă invitație pentru aproximativ 20 de miliarde de euro va fi publicată în cursul acestui an, din obligație legală, iar statele membre vor putea solicita împrumuturi suplimentare pentru proiecte de apărare.

Suma ar rezulta în mare parte din reducerile cererilor de finanțare ale Italiei, de la peste 14 la circa 8 miliarde de euro, și ale Ungariei, de la aproximativ 16 la 5,4 miliarde de euro.

România are deja o alocare de 16,7 miliarde de euro prin program, peste 10% din bugetul total de 150 de miliarde, însă participarea la noua rundă depinde de decizia autorităților de la București, care trebuie să prezinte și proiectele pentru care solicită bani.

Sursa: Redacția 4media.info

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button