Economie

Dian Popescu: Scumpirea va continua, nu se oprește aici. Asta cu legea antispeculă este o prostie. Ei vorbesc între ei, știu când scumpesc carburanții

Scumpirea carburanților nu se va opri la 10 lei/litru, ci va ajunge până la 12 lei/litru, a afirmat expertul în energie Dian Popescu, la Realitatea Plus. Acesta a afirmat că procesul de scumpire nu e determinat strict de situația de criză, ci de înțelegi între marii producători și autoritățile statului, până la nivelul guvernului.

Expertul în energie a opinat că marii producători controlează piața și că este aproape imposibil să fie opriți. 

„Ei vorbesc între ei, știu când scumpesc carburanții. Uitați-vă în Germania, că și la ei s-a întâmplat la fel și ați văzut, cum au dat lege de naționalizare a companiilor energetice și de înăsprire a sancțiunilor pentru cartelizare, s-a blocat. La noi nu se va întâmpla așa, sunt convins.”

LEGEA ANTISPECULĂ NU VA AVEA EFECT

Dian Popescu a mai afirmat că, în opinia sa, Guvernul a ales o metodă absolut ineficientă de a menține prețurile sub control.

„Asta cu legea antispeculă este o prostie, aia era pe vremea lui Ceaușescu, luai din magazin la prețul impus de stat și vindeai la suprapreț, pentru că nu se găsea. Ce speculă este aici, când vorbim de economie de piață? Aici nu vorbim de speculă, aici e vorba de îmbogățirea companiilor în situații de criză, iar în momente de criză trebuie să aplici metode de criză”, a afirmat expertul în energie, la „Culisele Statului Paralel”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button