Actualitate

Ce mai fac parlamentarii USR: Bulai toarnă „nașii” care cer șpagă

Care este rolul politicienilor români în viziunea USR: se ocupă de nimicuri precum Iulian Bulai. Acesta s-a apucat să toarne șefii de tren, controlorii, că iau șpagă.

Nu au treabă cu prețurile mari la benzină și motorină, cu explozia tarifelor la energie, ei au probleme cu controlorii. De aceea îi plătim cu 10.000 de euro pe lună, să ne caute de bilete.

Șpaga pe trenul CFR București – Roman.

Automatul din Gara de Nord indică toate locurile ocupate. Nu emite nici bilete fără loc.
La fel și la ghișeu.

Intru în tren. Mă așez pe un loc liber. Încă nu m-a rugat nimeni să mă ridic. Vine controlorul. Elegant îmi arată tariful de 137 lei până la Roman. Discret se apleacă spre mine și îmi zice să îi dau 70 de lei și să rămână așa. Îi zic că nu pot face asta și nu mai comentez. Cumpăr biletul de 137 de lei. Încă sunt șocat că a îndrăznit să negocieze șpaga. Nu are nicio jenă. În jurul nostru sunt mulți oameni, în spatele lui, pe tavan, două camere de luat vederi.

Am ajuns la Mizil. Corupția nu este doar despre cei care cer foloase necuvenite, ci și despre cei care acceptă să fie parte a acestui joc murdar. Indiferent de nivel: de la plagiatul premierului acoperit de judecători, până la controlorul care își negociază mica șpagă.

România nu merge într-o direcție bună. Corupția generalizată, de la vlădică la opincă, ne afectează pe toți.

PS: un bilet întreg cumpărat din gară costă 79 de lei pe ruta București – Roman. O situație cât toate motivele la care te gândești de ce nu merg treburile bine în țara asta. Ca de exemplu aer condiționat în tren după ce temperaturile trec de 25-30 de grade.

LE: 13.41. Conducerea CFR s-a autosesizat. Controlorul va fi cercetat disciplinar” scrie Iulian Bulai pe pagina sa de socializare.

Cam acesta este nivelul: unii hoți și alții proști.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button