
Deputatul AUR de Prahova, Axinia Adrian, a oferit un punct de vedere personal către 4media.info cu privire la decizia Curții Constituționale de respingere a impozitării cu 85% a pensiilor speciale:
„Curtea Constituțională nu mai joacă demult un rol de garant al constituției României.
La momentul de față putem spune că aceasta a devenit neconstituțională și face jocurile meschine ale grupurilor de interese organizate politic prin intermediul partidelor.
Binențeles că se este constituțional să impozitezi diferențiat și este atributul parlamentului și a guvernului să dispună politica fiscală a unei țări. Toate statele europene practică impozitarea diferențială.
Ca să fim foarte clari: pensiile speciale reprezintă privilegii și nu drepturi. Ce să le spunem noi românilor care trăiesc în sărăcie cu mai puțin de 500 de lei pe lună? Că au muncit degeaba 30 de ani și acum noi oferim pensii speciale.
Va trebuie să identificăm mecanisme prin care fiecare să răspundă pentru abuzurile comise. Va trebuie ca poporul român să aleagă fiecare membru al Curții Constituționale dar numai din rândul magistraților și nu a politicienilor.
Cum membrii curții sunt și beneficiarii unor pensii speciale babane, ne aflăm într-o situație de imcompatibilitate iar legislația actuală și constituția nu prevăd un mijloc de control asupra Curții Constituționale, altul decât cel politic și care este inutil.
Avem nevoie de o revizuire generală a modului în care această instituție funcționează, ea devenind doar un instrument politic în mâna partidelor politice” a declarat Axinia Adrian, deputat al partidului AUR.
- România depășește Ungaria la viteza marilor șantiere: Inelul A0 va fi finalizat înaintea centurii Budapestei
Cine ar fi crezut acum 10 ani că A0 (România) va fi finalizată mai repede decât M0 (Ungaria)? Zilele trecute s-au deschis două noi segmente din A0, iar inelul Bucureștiului este aproape închis. Mi-am adus aminte instant de M0, inelul Budapestei, care de mai bine de 10 ani nu a mai înregistrat progrese în construirea … - Silvia Uscov pregătește o lege anti-Simion
Fabricarea artificială a popularității politice prin boți și troli ar putea duce la sancțiuni penale Un studiu realizat de doi profesionişti în ştiinţe juridice privind modul în care reţelele sociale sunt folosite pentru a influenţa opiniile politice şi deciziile de vot ale utilizatorilor arată o schemă bine pusă la punct, în care cel care plăteşte … - Clotilde Armand sare la gâtul lui Ciucu după ce a fost făcută „agitată”
Istericii din USR explodează: „Am văzut meduze cu mai multă coloană vertebrală”. Clotilde Armand, unul dintre membrii fondatori ai USR, îi răspunde liberalului Ciprian Ciucu, după ce acesta a spus despre formațiunea condusă de Dominic Fritz, că este „un partid de agitaţi”, iar PNL ”este singurul partid normal la cap” pe scena politică actuală.Clotilde Armand … - Boicot total împotriva lui „Ilie Sărăcie”: Zeci de primari liberali au refuzat să discute cu Bolojan! Primarii nu-l mai recunoasc drept lider
Umilință istorică pentru Ilie Bolojan în Teleorman: Din 29 de primari PNL, doar 4 au catadicsit să vină la ședință! După trecerea în opoziție, liderul PNL Ilie Bolojan a luat filialele la pas, mergând mai întâi în județele cu rezultate foarte slabe. Printre acestea s-a numărat și Teleorman, unde PNL nu a obținut niciun mandat … - George Simion nu este stăpânul electoratului AUR, ci un perdant de locul 4 în cârdășie cu PSD și PNL
AUR nu deține niciun brevet de proprietate asupra votului conservator, suveranist sau anti-sistem din România, oricât s-ar lamenta aparatul de propagandă de la vârful partidului. Ieșirea la rampă a mincinosului purtător de cuvânt Ștefan Avrămescu, care deplânge ipocrit o pretinsă „încercare de a sparge AUR” prin apariția altor oameni, curente forțe, trădează o panică profundă: …

