Distribuți acest articol

Cătălin Drulă este noul ministru al transporturilor. Inginer de software acesta a făcut în scopuri politice o asociație ce are legătura cu infrastructura doar prin nume și cu care a șantajat pe cei aflați prin minister.

USR a vorbit despre debirocratizare, adică mai multă digitalizare și mai puțini oameni în instituțiile publice.

Dar ce să vezi?

Cătălin Drulă face un mare anunț: va trece la noi angajări la ministerul transporturilor, adică se vor aduce oameni noi, să vină alături de cei vechi, ca să își ia salarii babane fără să facă nimic:

”Azi preiau mandatul de ministru al Transporturilor. Am primit zilele acestea foarte multe mesaje de încurajare. Încrederea voastră mă onorează și mă obligă.

O să-mi dau toată priceperea să facem treabă bună la minister. Am spus și ieri la audierile din parlament că succesul depinde de echipe, nu de un singur om. De aceea, perioada următoare o să o dedic construcției de echipe.

Avem nevoie să creștem capacitatea de a livra proiecte pentru România. Îmi doresc să convingem oameni capabili și pasionați să facă pasul către administrația publică și în același timp profesioniștilor din administrația actuală le spun că au partener în mine.

Avem o oportunitate unică să dezvoltăm infrastructura în următorii ani, avem linii de finanțare solide, trebuie să construim și capacitatea instituțională pentru managementul acestor proiecte.

De aceea, vom operaționaliza noua companie de investiții rutiere care va gestiona proiectele mari de autostrăzi și drumuri expres. Vor începe angajările în curând și vor fi pe bune. Vreau să fie un loc unde inginerii, proiectanții, managerii de proiect, experții să fie mândri să lucreze.

Vom reveni cu detalii în perioada următoare.

Până atunci, vă mulțumesc tuturor pentru gândurile bune și vă urez Crăciun Fericit!” scrie Cătălin Drulă pe pagina sa de Facebook.


Distribuți acest articol