Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2021 a fost publicat, joi seară, pe site-ul Ministerului Finanţelor. Acesta prevede că bugetul de stat se stabileşte la venituri în sumă de 174.102,0 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 318.456,6 milioane lei credite de angajament şi în sumă de 261.451,7 milioane lei credite bugetare, cu un deficit de 87.349,7 milioane lei.

Serviciul de Pază și Protecție aflat în subordinea președintelui Klaus Iohannis are un buget de 401 milioane lei și înregistrează o creştere a creditelor bugetare de 50,71% faţă de execuţia estimată pe 2020 şi o creştere de 84,92% a creditelor bugetare (cheluieli care pot fi angajate, chiar dacă plata efectivă se va face în alt exerciţiu bugetar). SPP a reușit sa acceseze pentru anul 2021 fonduri europene importante in valoare de peste 100 milioane euro, bani ce urmează sa intre in țara pe parcursul acestui Exercițiu bugetar.

SIE are un buget de 394 miliarde lei, scădere cu 0,23% faţă de execuţia pe 2020, însă şi 433 de milioane credite de angajament, creştere cu 9,37% faţă de 2020.

STS are un buget de 622 milioane lei, cu 9% mai puțin decât în 2020, 868 de milioane credite de angajament, cu 24,5% mai mult decât în 2020.

SRI are un buget de 2,7 miliarde lei, are credite bugetare cu 0,4% mai mici decât execuţia din 2020, însă compensează cu o creştere de 14,36% a creditelor de angajament. În plus, practica din ultimii ani a fost de direcţionare a noi sume către SRI cu ocazia rectificărilor bugetare din a doua parte a anului.