Știrea Zilei

Dan Vîlceanu susține că pensiile românilor nu au fost importante: „Altele au fost prioritățile”

Vîlceanu susține că pensiile ar fi fost majorate cu peste 10% în 2022, dar nu au fost alocați bani din buget, în acest sens. Potrivit ministrului, altele au fost prioritățile.

Este deja tranșat (n.r. – subiectul pensiilor). Este de ajuns să vedem ce s-a întâmplat anul acesta. Pensiile reprezintă 8,5% din PIB. Se pot crește până la 9,4% din PIB. Nu este loc pentru asta pentru că bugetul ne-a oprit. Este evident că procentul din PNRR este arhisuficient, dacă-ți permite și bugetul național să faci asta.

Anul acesta nici nu e apropiem de 9,4%. Am fi putut crește pensiile cu peste 10%, dar nu s-a putut pentru că bugetul României atât își permite”, a declarat Vîlceanu.

Dan Vîlceanu, răspuns pentru Marius Budăi, ministrul care susține creșterea pensiilor

Ministrul Fondurilor Europene crede că insistențele PSD, respectiv ale ministrului Marius Budăi cu privire la majorarea pensiilor sunt doar acțiuni pentru câștigarea de capital electoral.

Eu cred că fiecare partid politic dorește să-și maximizeze procentul electoral. Pentru PSD, pensionarii au reprezentat mereu un segment pe care vrea să-l câștige.

Am vorbit foarte des despre reformă. Marea problemă a sistemului de pensii din România sunt inechitățile. Altfel, poți crește pensiile în fiecare an, dacă ai bani. Crești în limita banilor pe care-i ai. Inechitățile sunt foarte deranjante. Pensionarii care au ieșit acum la pensie au pensii mai mari cu 30-40% față de alții care s-au pensionat acum 3-4-5 ani. Se întâmplă pentru că în sistem există o formulă care generează inechități. Aici trebuie să discutăm.

În PNRR este prevăzută reforma tuturor pensiilor – militare, ale magistraților. Și aici sunt astfel de inechități, a declarat Vîlceanu.

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Back to top button