
Surse politice confirmă: Dacian Cioloș va prelua portofoliul de la Externe în viitorul Cabinet Bolojan, a cărui componență va fi anunțată oficial săptămâna viitoare. Dar ce se întâmplă cu Holerzeanu, vechiul „om de sistem” ajuns în structurile diplomatice pe ușa din dos? Un lucru e sigur: nu va dispărea din peisaj.
Confirmarea numelui lui Dacian Cioloș drept viitor ministru al Afacerilor Externe în guvernul condus de Ilie Bolojan nu mai este o surpriză pentru nimeni. Decizia este deja parafată în cercuri restrânse și urmează să fie oficializată zilele următoare. Mișcarea este interpretată ca o încercare de resuscitare a credibilității externe a României, însă readucerea lui Cioloș în prim-plan stârnește numeroase semne de întrebare, în special din partea celor care văd în el un tehnocrat reciclabil, lipsit de susținere populară, dar cu spate puternic la Bruxelles.
În schimb, toți ochii se îndreaptă acum către Holerzeanu, personaj obscur și controversat, care a jucat în ultima vreme un rol din umbră în zona diplomatică. Plecarea sa de la Externe nu e o chestiune de „dacă”, ci de „unde îl trimit mai departe”. Nimeni nu se așteaptă ca acesta să se retragă într-un anonimat onorabil, ci dimpotrivă – toate semnalele indică o sinecură diplomatică pe măsura ambițiilor sale.
Surse din MAE nu exclud o trimitere strategică într-o capitală occidentală importantă. În culise, se vorbește chiar despre Washington, în contextul relațiilor controversate pe care Holerzeanu le-ar fi întreținut cu administrația Trump. Episoadele Grenell și Rubio, dar și faimoasa „ambuscadă din hol”, despre care s-au făcut valuri în cercurile diplomatice, sunt elemente care îl recomandă – cel puțin în logica unei diplomații de culise.
România se pregătește să schimbe decorul la vârf, dar personajele par să rămână aceleași – figuri reciclat, cu trecut dubios sau irelevant pentru interesul public. În timp ce unii se întreabă ce competențe reale are Cioloș în politica externă, alții știu sigur că Holerzeanu nu va fi lăsat pe dinafară. Continuăm cu aceeași piesă, dar cu cortina vopsită.