Cuvinte pentru „vremea de pre urmă”: Academicianul Virgil Cândea, acum 20 de ani, despre „amurgul spiritual al omenirii”

La aproape 30 de ani de la înființarea Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) din București și în contextul sărbătoririi pe 15 noiembrie a Sfântului Paisie (Velicicovschi) de la Neamț, protosinghelul Teofan Popescu readuce în actualitate pentru portalul Doxologia un articol profetic scris de prof. acad. Virgil Cândea († 2007), asiduu cercetător al moștenirii paisiene și, totodată, puternic susținător al ASCOR-ului din primul deceniu de după căderea regimului comunist.

„Academicianul Virgil Cândea, alături de Părintele Patriarh Teoctist și de Părinții Arhimandriți Sofian Boghiu și Teofil Părăian, au arătat o mare dragoste față de tineri și au avut o puternică influență asupra direcției spirituale a ASCOR-ului București din anii `90. Toți patru au fost o mărturie vie a viziunii patristice asupra vieții, această viziune fiind cea care dă sevă, forță harică și credibilitate Dreptei Credințe.

În anul 1997, profesorul Virgil Cândea a scris pentru revista ASCOR-ului din capitală, un adevărat articol profetic intitulat: Cuvinte pentru „vremea de pre urmă”. În acest articol, domnul academician mărturisește, în duhul Părinților, că epocile în care subversiunea răului a fost foarte puternică, au fost în același timp foarte favorabile împlinirii duhovnicești pentru cei care au căutat mântuirea. Într-un alt articol scris câțiva ani mai târziu pentru aceeași revistă studențească, domnul Virgil Cândea spunea că programul spiritual al românilor pentru al treilea mileniu trebuie „să ni-l alcătuim potrivit Tradiției noastre aspre, dar salvatoare și îndumnezeitoare. Nu există alternativă” ( Gânduri pentru anul 2000 de la Nașterea Mântuitorului, „Schimbarea la Față”, nr. 12, ianuarie-februarie 2000 ). Este vorba despre Tradiția mistică și ascetică a Bisericii, care vorbește despre importanța unirii omului cu Dumnezeu, despre importanța viețuirii întru Hristos. În articol se sublinia faptul că în istoria religioasă a Răsăritului au intervenit periodic asceți, stareți, dascăli providențiali care le-au reamintit oamenilor că au datoria de a deveni „părtași dumnezeiești firi” (II Petru 1, 4). Astfel de glasuri profetice au fost la noi Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul, Sfânta Teodora de la Sihla, Sfântul Calinic de la Cernica sau marii duhovnici și teologi ai zilelor noastre, precum Părinții Sofian Boghiu, Paisie Olaru ori Dumitru Stăniloae și mulți alții de-a lungul veacurilor. Desigur, un rol major în această istorie a vieții duhovnicești din ținuturile românești îl are și Sfântul Paisie de la Neamț. Domnul profesor Virgil Cândea îmi mărturisea cu tristețe că s-ar fi așteptat ca importanța foarte mare a epocii Sfântului Paisie Velicicovschi pentru Ortodoxia românească să fie mai mult conștientizată în viața noastră bisericească de astăzi. Domnia sa spunea că și-ar fi dorit ca toată viața să se ocupe de scrierile Sfântului Paisie și, în general, de tot ceea ce ține de literatura filocalică. De abia însă după căderea regimului comunist, el a putut să dedice mai mult timp asupra acestui domeniu și să publice studii solide referitoare la aceste scrieri de mare folos sufletesc.

Profesorul Cândea era foarte atras de Tradiția duhovnicească a Bisericii, mai ales de Părinții Patericului pe care îi citise de zeci de ori. De câte ori mergeam la domnia sa,

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro