Premierul Nicolae Ciucă a declarat la Palatul Victoria după semnarea unor contracte finanţate prin componenta Valul Renovării din Planul Naţional de Redresare si Rezilienţă că până în acest moment România a reuşit să primească aprobarea şi finanţarea pentru prima cerere de plată.
Avem deja 6,35 miliarde de euro şi suntem în plin proces de pregătire a următoarei cereri de plată, a mai spus Ciucă.
”Beneficiem de prezenţa reprezentanţilor Comisiei şi este un moment în care putem să facem o analiză a întregului proces care s-a desfăşurat până în acest moment, pe etapele trimestriale ale PNRR. Până în acest moment România a reuşit să primească aprobarea şi finanţarea pentru prima cerere de plată. Ca atare, alături de suma de prefinanţare şi banii din prima cerere de finanţare, în România avem deja 6,35 miliarde de euro şi suntem în plin proces de pregătire a următoarei cereri de plată”, a spus premierul.
Nicolae Ciucă a afirmat că Guvernul are oportunitatea să discute direct cu membrii Comisiei, prezenţi astăzi la Bucureşti şi în zilele următoare pentru a putea avea o aliniere a tot ceea ce înseamnă componenta de reforme şi investiţii din acest PNRR”.