Cozi infernale la granița României. Frații alungați din țară de guvernările corupte doresc să se întoarcă acasă. În acest sens și-au făcut bagajele, au lăsat pentru scurt munca și doresc să fie alături de familie în noaptea de înviere.
Dar ce să vezi, planurile ministrului Lucian Bode sunt altele. El a dar probabil directivă către vama ca să se facă controale la sânge și să le piară românilor dorul de țară.
„Nu înțelegem deloc ce se întâmplă aici. Eu am fost vaccinat și doresc să vin acasă, am stat prea mult timp departe de casă. Am doi ani de când nu mi-am mai văzut familia, am respectat condițiile impuse dar nu se mai poate în acest fel. Românii au dreptul să vină acasă și să nu fie tratați cu spatele de către autorități. Poate că așa își doresc: să renunțăm, dar nu o vom face deoarece avem soțiile și copiii acasă” a declarat Eugen Cristescu prezent în vamă.
- George Simion, un tată iubitor: imagini de suflet alături de Ilinca și copilul lorIlinca Simion, soția liderului AUR George Simion, a publicat pe TikTok un videoclip emoționant care surprinde un moment special din viața lor de familie. În imagini, George Simion își petrece dimineața alături de soția și copilul lor, într-o atmosferă caldă și plină de iubire. Liderul AUR se joacă cu cel mic și îi dă să …
- Ursula von der Leyen: „Ne trebuie o creştere foarte rapidă a capacităţilor apărării europene””Ne trebuie o creştere foarte rapidă a capacităţilor apărării europene. Şi ne trebuie acum”, a cerut Ursula von der Leyen în faţa membrilor Parlamentului European. ”A venit momentul înfiinţării unei apărări comune”, a cerut conducătoarea germană a Comisiei, care a prezentat rezultatele ultimului summit european al Celor 27, consacrat apărării continentului. Ursula von der Leyen a …
- În Portugalia, premierul a căzut pentru un scandal de corupție – În România, premierii pot fura în liniștePortugalia a demonstrat că o democrație funcțională nu tolerează corupția la vârf. Premierul Luis Montenegro a fost pus la zid pentru legăturile dubioase cu firma sa de consultanță, iar Parlamentul l-a trimis acasă fără ezitare. 142 de voturi împotrivă, fără abțineri, fără circul ieftin pe care îl vedem în România. Aici, în schimb, mafia politică …
- Mii de medici și profesori vor fi concediați în urma unei ordonanțe dată de guvernul Ciolacu
- Un lider USR îi cere Elenei Lasconi să se retragă: „Ar fi cea mai bună decizie pentru România”Allen Coliban sugerează că Elena Lasconi ar trebui să se retragă din cursa pentru Cotroceni, parafrazând-o şi afirmând că acum nu ar trebui să fie vorba despre un om, ci despre România. El mai afirmă că mesajele primite din partea susţinătorilor sunt în ideea retragerii candidaturii ei” și subliniază că Lasconi merită respectul pentru curajul …
- Președintele Poloniei, Andrzej Duda: „Situația din România este alarmantă și nu respectă standardele democratice europene”Preşedintele conservator al Poloniei, Andrzej Duda, aflat la final de mandat şi a cărui ţară organizează alegeri prezidenţiale tot în luna mai, a criticat într-un interviu publicat joi de Financial Times anularea alegerilor prezidenţiale din România, spunând că acest lucru „nu îndeplineşte standardele democratice europene”. El este îngrijorat că la fel s-ar putea întâmpla şi …
- Haos în USR – Elena Lasconi nu are susținerea colegilor de partid – Mai mulți lideri USR merg cu Nicușor Dan la alegeriVicepreședintele USR Allen Coliban a declarat public că Elena Lasconi ar trebui să își retragă candidatura la alegerile prezidențiale, afirmând că mesajele primite din partea susținătorilor sunt „în ideea retragerii candidaturii ei”. „Am susţinut-o în campanie şi decizia este la ea. Elena Lasconi va decide dacă se retrage în favoarea lui Nicuşor Dan sau dacă …
- Ursula von der Leyen a pus ochii pe economiile din bănci ale europenilor: „Vor fi transformate în foarte necesare investiții”Iată ce scrie europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea despre acest subiect: Ce ne așteaptă de la șefimea UE și de la viitorul președinte al României*: economiile noastre vor fi transformate în “foarte necesare investiții”. Cine le va transforma? Cu siguranță, nu noi, ci ei.În ce le vor transforma? În cheltuieli de război și înarmare, în tranziție …
- Crin Antonescu, susținut de PSD-PNL-UDMR: „Sunt anti-sistem. Nu sunt și nu am fost niciodată agent al vreunui serviciu de informaţii”Crin Antonescu, afirmă că nu este şi nu a fost niciodată agent al vreunui serviciu de informaţii. Iată ce a spus acesta: ”Nu am fost niciodată niciun fel de agent. Nu sunt securist, orice accepţie i-aţi da, şi dacă e vorba de sistemul acela ocult, am fost totdeauna împotriva lui şi el nu va mai …
- Nicolae Ciucă, în extaz – Pensiile speciale vor crește, într-un an în care toate celelalte au fost înghețatePensiile speciale vor fi impozitate cu 10% pentru suma care trece de 3.000 de lei, așa cum se întâmplă în cazul pensiilor din sistemul public de stat. Așadar, prin revenirea la impozitarea unică de 10%, pensiile speciale vor crește, într-un an în care toate celelalte au fost înghețate. Acum, pensia medie de stat este 2.800 …
- Pensiile speciale vor crește – Guvernul vrea să renunțe la impozitarea progresivă a pensiilor specialeGuvernul vrea să renunțe la impozitarea progresivă a pensiilor speciale. Asta înseamnă că vor fi, din nou, taxate la fel ca cele din sistemul public. Adică cu 10% pentru sumele care depășesc 3.000 de lei. Pensiile speciale vor fi impozitate cu 10% pentru suma care trece de 3.000 de lei, așa cum se întâmplă în …
- România, țara muncii ieftine și a vieții scumpe – Românii rămân codașii Europei la salariiRomânia, țara muncii ieftine și a vieții scumpe. În timp ce politicienii își votează pensii speciale și își umflă conturile din contracte cu statul, românii rămân codașii Europei la salarii. Muncesc la fel de mult – poate chiar mai mult – decât vest-europenii, dar sunt plătiți la nivel de supraviețuire. Ce face un român ca …
- Traian Băsescu, amenințare în stil mafiot:”Georgescu, ar fi bine să dispară din decor”Trăim în România, țara unde alegerile se anulează, candidații sunt scoși din cursă cu dosare fabricate, iar politicienii sistemului dau ordine publice despre cine trebuie să dispară din peisaj. Ultimul episod de tip mafiot vine de la Traian Băsescu, fost președinte și simbol al combinațiilor de culise, care îl amenință pe Călin Georgescu cu un …
- PSD confirmă – Coaliția va rămâne unită după alegerile prezidențialeȘtefan Radu Oprea a declarat că formațiunile politice vor rămâne unite după alegerile prezidențiale, având un candidat unic: Crin Antonescu. Coaliția politică va funcționa după alegerile prezidențiale în aceeași formulă actuală, a declarat miercuri Ștefan Radu Oprea, într-un context în care Victor Ponta a fost exclus din PSD. Oprea a subliniat că toate partidele pro-europene, …
- ANPC a aplicat o amendă ridicolă de 5.000 de lei companiei Nordis în 2023Ionuţ Moşteanu susține că ANPC a aplicat o ”amendă ridicolă” de doar 5000 de lei companiei NORDIS, deși în 2023 au fost înregistrate 6 reclamaţii. Am adresat o întrebare către ANPC, pentru a afla câte controale au fost efectuate la Nordis. Ce a făcut ANPC, instituția condusă în 2023 de Horia Constantinescu, candidat PSD la …
- Justiția din România încearcă să intimideze parlamentarii din opoziție pentru simplul fapt că participă la proteste alături de româniDeputatul AUR Daniel Ciornei a fost chemat la Parchet în calitate de martor doar pentru că a participat, duminică seara, la protest. Această acțiune reprezintă o încercare clară a justiției de a intimida parlamentarii opoziției și de a le îngrădi drepturile fundamentale, precum libertatea de exprimare și dreptul de a protesta. Daniel Ciornei a explicat …
- Samuel Miclău: Cea mai bună variantă pentru România – George Simion la Cotroceni și Călin Georgescu prim-ministru!Parlamentarul AUR de Caraș-Severin susține că cea mai bună variantă pentru România, după decizia CCR de a respinge definitiv candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale, este George Simion la Cotroceni și Călin Georgescu prim-ministru. Samuel Miclău, deputat AUR de Caraș-Severin, susține că, după recentele evenimente privind interzicerea intrării în cursa electorală pentru președinția României …
- Victor Ponta, exclus din PSD, pentru a doua oară, după ce și-a înscris candidatura la Președinția RomânieiVictor Ponta a fost dat afară din PSD, miercuri, după ce și-a depus candidatura la Președinția României la Biroul Electoral Central. Surse din PSD susțin că împotriva luării acestei decizii s-a înregistrat un singur vot. Radu Moldovan ar fi votat împotriva excluderii. Înainte ca el să fie dat afară, Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, anunțase că va propune Consiliului Politic …
- Luminița Păucean-Fernandes, deputat AUR: România anului 2025 nu poate să lase mii de gospodării în întuneric!Luminița Păucean-Fernandes, deputat AUR, a condamnat situația în care mii de români trăiesc încă fără acces la electricitate, în plin secol XXI. ‘E normal ca în 2025, în România, să existe gospodării care nu au curent electric? E absurd ca oamenii să nu își poată aprinde un bec, să nu poată încărca un telefon sau …
- AUR intră în grevă parlamentară, în semn de protest față de decizia abuzivă a CCR de invalidare a candidaturii lui Călin GeorgescuAUR intră în grevă parlamentară! Formațiunea politică denunţă decizia abuzivă a CCR de invalidare a candidaturii lui Călin Georgescu şi anunţă mobilizarea forţelor suveraniste Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) condamnă decizia abuzivă a Curţii Constituţionale a României (CCR) de a invalida candidatura domnului Călin Georgescu, în urma blocajului ilegal impus anterior de Biroul Electoral Central. …
- EximBank. Banca șmecherilor, Hidroelectrica vaca de mulsHidroelectrica a fost pusă să depună 1,7 miliarde de lei la EximBank, la o dobândă de 6,2% pe an. Pe hârtie, totul miroase a afacere curată: banii stau la bancă, statul ia și el ceva înapoi, Hidroelectrica câștigă o dobândă. Dar realitatea e alta:q EximBank, adică pușculița sistemului, rămăsese fără bani după ce a creditat …
- CTP, despre votanții lui Georgescu și George Simion: „Niște bestii naturale sub aparența de bieți români”Cristian Tudor Popescu a comentat, într-un mesaj publicat pe Facebook, cazul recent al președintelui AUR, George Simion, care a intrat în vizorul Parchetului General, după ce a instigat la violență. Parchetul General a anunţat, luni, că a deschis dosar penal in rem pentru instigare, după ce George Simion a spus în seara în care BEC a …
- Ministrul Finanţelor ne calmează: Anul acesta, cu siguranţă, nu putem vorbi de creşteri salarialeMinistrul Finanţelor, Tanczos Barna, a transmis după adoptarea bugetului de către Guvern, că nu vor exista creşteri de pensii şi salarii în acest an, dar nici nu au fost luate în calcul creşteri de taxe şi impozite. Tanczos Barna a fost întrebat, sâmbătă, după şedinţa de Guvern, dacă premisele construirii bugetului nu au fost prea …
- România a fost retrogradată, pierzând statutul de stat democraticRomânia a devenit singura țară membră UE clasificată ca „regim hibrid”, asemeni Turciei și Bosniei, ca urmare a uneia dintre cele mai accentuate prăbușiri ale indicatorilor democratici înregistrate în 2024 în clasamentul global întocmit de Economist Intelligence Unit (EIU), scrie PressOne. Prăbușirea indicatorilor EIU reflectă eșecul de durată al instituțiilor statului român – printre ele, SRI, …
- Bolojan își afirmă susținerea pentru Zelenski: „Nu este dictator. Merită tot respectul”Președintele interimar Ilie Bolojan a abordat remarca lui Donald Trump, care l-a numit pe liderul ucrainean Volodimir Zelenski „dictator”. Bolojan a subliniat că „era foarte greu de presupus că Ucraina poate să facă alegeri prezidențiale în război”. El a continuat spunând: „Eu cred că nu doar Zelenski, dar și ucrainenii au avut un comportament care …
- Elena Lasconi susține că nu este de ajuns decizia CCR: „Călin Georgescu trebuie să răspundă și penal”Elena Lasconi, a declarat că speră că decizia Curții Constituționale în cazul lui Călin Georgescu va fi „doar un prim pas”, întrucât acesta „trebuie să răspundă penal pentru toate grozăviile de care este acuzat în ultimele luni, iar instituțiile care au fost îngenuncheate de valul de dezinformare trebuie ridicate, recredibilizate”. CCR a respins, marți, contestația …
- Marcel Ciolacu, fericit de decizia CCR – Se închide un episod extrem de tensionat și periculos pentru RomâniaIată ce a spus Marcel Ciolacu: În ultimele ore au venit două vești care pot readuce atât liniștea socială în România, cât și pacea dorită de o lume întreagă după cei 3 ani de război din Ucraina! 1. Consider că decizia în unanimitate a judecătorilor CCR închide un episod extrem de tensionat și periculos pe …
- Călin Georgescu susține că și-a îndeplinit misiunea – A expus sistemul până la cel mai înalt nivel„În această campanie, în această chemare, așa cum am numit-o, nu despre mine a fost vorba vreodată. Pentru mine ați contat voi, poporul, nu eu. Nu a fost și nu este vorba despre omul Călin Georgescu, putea fi oricare altă persoană. Sistemul nu acceptă pe nimeni din afara lui”, a spus Călin Georgescu într-o reacție …
- Decizia a fost dată de CCR – Călin Georgescu nu poate candida în alegerile prezidențialeContestația lui Călin Georgescu împotriva deciziei de invalidare a candidaturii sale la alegerile prezidențiale a fost respinsă de Curtea Constituțională cu unanimitate de voturi. Călin Georgescu pierde astfel ultima cale de atac, iar numele său nu va apărea pe buletinul de vot la scrutinul din 4 mai. „În această campanie, în această chemare, așa cum …
- BEC a admis candidatura lui Crin Antonescu la prezidențiale, deși a participat la lovitura de stat din 2012 alături de Victor Ponta și Dan VoiculescuBiroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de marţi, decizia privind înregistrarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale din luna mai. Crin Antonescu şi-a depus, duminică, la Biroul Electoral Central, dosarul de candidatură la alegerile prezidenţiale, din partea alianţei PNL-PSD-UDMR. Anterior, el şi-a anunţat demisia din PNL. Lovitura de stat din 2012 Pe 3 …
- Premierul slovac Robert Fico cere Comisiei Europene o declarație în cazul alegerilor anulate din RomâniaPremierul slovac Robert Fico se întreabă pe Facebook de ce Comisia Europeană nu a emis o declarație în cazul alegerilor prezidențiale anulate din România și, mai recent, al faptului că lui Călin Georgescu, care a câștigat primul tur al alegerilor, i s-a interzis să mai candideze la alegerile din mai. ”(…)UE trebuie să ia atitudine …
- Statul va cheltui și anul acesta mai mulți bani decât va aduna la buget – Pentru restul va trebui să se împrumuteStatul va cheltui și în acest an mai mulți bani decât va strânge, așa că pentru restul va trebui să se împrumute. Cea mai mare suma va fi pentru salarii, pensii și ajutoare sociale, pentru care au fost alocați peste 240 de miliarde de lei. Pentru indexarea pensiilor, însă, nu sunt prinși bani în buget, spune …
- Alina Gorghiu, de acord cu decizia BEC: „Orice candidat trebuie să respecte democrația și instituțiile statului”Alina Gorghiu, deputat PNL: „Anumite persoane cred că politic e mai sănătos ca domnul Călin Georgescu să candideze și să-l bați la vot pe cel care vrea să te dea pe mâna rușilor, să te scoată din UE, pe cel care are aroganța să sfideze reguli și norme constituționale. Dar într-o democrație instituțiile/justiția funcționează. Și …
- Rectorul SNSPA: „CCR să respingă candidatura lui Călin Georgescu de la alegerile prezidențiale”Remus Pricopie a depus un memoriu la Curtea Constituțională a României pentru menținerea deciziei BEC privind respingerea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din anul 2025. În argumentația sa, prof. univ. dr. Remus Pricopie a invocat încălcarea mai multor articole din Constituție, inclusiv cele referitoare la respectarea valorilor democratice, statului de drept și angajamentelor …
- Deputatul AUR Silviu Gurlui cere menținerea geografiei în programa școlarăDeputatul AUR, Silviu-Octavian Gurlui, s-a remarcat recent printr-o luare de poziție fermă și bine argumentată în fața Ministerului Educației și Cercetării, în apărarea orelor de geografie în liceele din România. Acesta a transmis o solicitare oficială către ministrul educației, prof. univ. dr. Daniel David, atrăgând atenția asupra riscurilor majore pe care le presupune reducerea sau …
- Zelenski i-a cerut scuze lui Trump „pentru acel incident” din Biroul OvalPreședintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a cerut scuze președintelui american Donald Trump pentru altercația care a avut loc între ei în Biroul Oval al Casei Albe la sfârșitul lunii februarie. Trimisul special al lui Trump în Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a spus asta la Fox News. „Zelenski a trimis o scrisoare președintelui. Și-a cerut scuze pentru …
- Ion Cristoiu: „Nu voi legitima această crimă împotriva democrației. Nu mă prezint la vot”Ion Cristoiu a reacționat dur la excluderea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială, considerând decizia Biroului Electoral Central (BEC) un atac la adresa democrației. „Nu mă prezint la vot, nu voi legitima această crimă împotriva democrației”, a declarat jurnalistul, exprimându-și revolta față de modul în care autoritățile gestionează procesul electoral. Eliminarea lui Georgescu ridică semne …
- Maia Sandu, în vizită la Paris la invitația lui Emmanuel Macron – Se discută viitorul Republicii MoldovaPreşedinta Republicii Moldova Maia Sandu efectuează de lucru la Paris, la invitaţia preşedintelui Emmanuel Macron, anunţă presa de la Chişinău. De asemenea, şefa statului va avea întâlniri cu reprezentanţi ai Adunării Naţionale şi Senatului Franţei, ai Agenţiei Franceze pentru Dezvoltare şi UNESCO, vizând aprofundarea relaţiilor în domeniile economic, educaţional şi cultural”, au comunicat reprezentanţii instituţiei …
- Marius Lulea: Lui Georgescu nu i se va face dreptate la Curtea Constituțională, România e pe un traseu periculos și nu se va opri decât în zidMarius Lulea avertizează că România se îndreaptă spre un punct fără întoarcere, iar invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu este doar un simptom al unei democrații în colaps. „Lui Georgescu nu i se va face dreptate la Curtea Constituțională. România e pe un traseu periculos și nu se va opri decât în zid”, a declarat acesta, …
- Rodica Constantinescu, senator AUR: „Românii nu mai tolerează abuzurile și manipularea mediatic㔄În ultimele zile, am asistat la o campanie agresivă de dezinformare, prin care se încerce să se acrediteze ideea că AUR ar fi fost organizatorul protestelor din stradă. Este o minciună grosolană! Aceste proteste sunt rezultatul frustrării acumulate în rândul românilor, care s-au săturat să fie mințiți, umiliți și privați de drepturi democratice. Românii au …
- Valentin Roman, senator AUR: „Românii nu mai pot fi amăgiți cu minciuni și diversiuni”„În ultimele zile, am fost martorii unei campanii agresive de manipulare, menite să inducă ideea că AUR ar fi organizat protestele din stradă. Este o minciună sfruntată! Românii au ieșit în stradă pentru că sunt revoltați, pentru că le-au fost furate drepturile democratice și pentru că nu mai acceptă ca deciziile importante să fie luate …
- Costache Chertif, senator AUR: „Românii s-au săturat de minciuni și manipulări grosolane”„Asistăm în aceste zile la o campanie murdară de manipulare și dezinformare, dirijată de cei care se tem că românii s-au trezit și nu mai acceptă abuzurile! Afirm cu fermitate: AUR nu a organizat protestele din ultimele zile! Cetățenii au ieșit în stradă pentru că sunt indignați, pentru că nu mai acceptă să le fie …
- Cristina Dumitrescu, senator AUR: „Românii s-au săturat de minciuni și manipulări grosolane”„Asistăm în aceste zile la o campanie murdară de manipulare și dezinformare, dirijată de cei care se tem că românii s-au trezit și nu mai acceptă abuzurile! Afirm cu fermitate: AUR nu a organizat protestele din ultimele zile! Cetățenii au ieșit în stradă pentru că sunt indignați, pentru că nu mai acceptă să le fie …
- Ion Cristoiu: Oricine candidează în locul lui Călin Georgescu legitimează lovitura de stat
- Dan Bucura: Vom avea pe listă doar candidații pe care statul paralel dorește să ni-i deaCum anticipasem, se pune cruce candidaturii lui Georgescu! Vom avea pe listă doar candidații pe care statul paralel dorește să ni-i dea. De data asta, mizeria a fost făcută de Biroul Electoral Central. Articole recomandate Guvernul Ciolacu a decis – ANCOM va colabora cu ONG-urile lui Soroș pentru cenzurarea internetului 06/03/2025 Dan Bucura: „A luat-o …
- Remus Pricopie rectorul SNSPA recunoaște că și-a folosit studenții pentru a strânge informații despre Călin GeorgescuRectorul SNSPA, Remus Princopie a pregătit un plan bine pus la punct pentru a-l contesta pe Calin Georgescu. Într-un interviu la un post de televiziune a dezvăluit ca a pregătit si o a doua contestație pe numele candidatului, mai exact încă una la CCR, iar, în acest sens, a folosit și studenții din SNSPA pentru …
- Ingrid Mocanu: „Vor urma repercusiuni împotriva tuturor celor care îl susțin pe Georgescu”Avocatul Ingrid Mocanu, reprezentanta AUR în Biroul Electoral Central, a avertizat că respingerea candidaturii lui Călin Georgescu nu este doar un abuz electoral, ci și începutul unei represalii mai ample împotriva susținătorilor săi. „Acest blocaj ilegal nu este singurul lucru care se va întâmpla. Vor urma repercusiuni împotriva tuturor celor care îl susțin pe Georgescu. …
- Expert: „Sistemul de justiție s-a prăbușit prin decizia luată la BEC și implicarea judecătorilor numiți de la Înalta Curte”Decizia Biroului Electoral Central de a bloca candidatura lui Călin Georgescu, cu implicarea directă a judecătorilor numiți de la Înalta Curte, marchează un moment grav pentru statul de drept în România. Potrivit unui expert în drept constituțional, această hotărâre demonstrează că justiția nu mai funcționează independent, ci este folosită ca un instrument politic. „Prin această …
- Trupele speciale aduse în București! Protestele trebuie ținute sub control prin fricăAutoritățile au mobilizat trupe speciale în București, într-o demonstrație de forță menită să descurajeze protestele izbucnite după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu. Surse din interiorul structurilor de ordine confirmă că planul este clar: oamenii trebuie să fie intimidați, astfel încât manifestațiile să fie reduse la tăcere prin frică. „Nu este o mobilizare obișnuită, ci o …
- Anca Alexandrescu: „Vor elimina pe oricine nu este alesul lor”Prezentatoarea Realitatea TV, Anca Alexandrescu, a lansat un avertisment dur privind controlul absolut pe care sistemul îl exercită asupra procesului electoral. Ea susține că decizia de a bloca candidatura lui Călin Georgescu nu este un caz izolat, ci o strategie clară de a elimina orice persoană care nu face parte din cercul de interese al …