Fostul ministru al Mediului Costel Alexe a fost trimis în judecată de DNA în dosarul în care este acuzat de luare de mită şi instigare la delapidare. Alte şase persoane, între care fostul director general al unei firme cu activitatea în siderurgie, au fost deferite justiţiei în acest dosar.
Procurorii irecţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de Combatere a Corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Costel Alexe, la data faptelor ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, pentru luare de mită, instigare la delapidare, a unei persoane fizice – la data faptelor director general în cadrul unei societăţi comerciale cu activitate în siderurgie, pentru dare de mită, delapidare, participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, şi a cinci persoane fizice, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată comise sub forma autoratului şi a participaţiei improprii.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de DNA, în 6 aprilie 2020, Costel Alexe, în calitate de ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor ar fi pretins, în mod direct, de la o persoană din conducerea unui combinat siderurgic, mai multe produse din tablă (tablă cutată, ţeavă pătrată, ţeavă rectangulară şi rulouri de tablă) în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu referitoare la alocarea, cu titlu gratuit, către fabrica respectivă, a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră şi la monitorizarea măsurilor luate de această fabrică pentru închiderea unui depozit de deşeuri neconforme (haldă de zgură). Depozitul respectiv era unul dintre cele 68 de depozite neînchise pentru care statul român a fost condamnat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în anul 2018, pentru neîndeplinirea obligaţiei asumate ca stat membru al UE de a le închide cât mai repede. Ca urmare, România trebuie să raporteze periodic situaţia depozitelor menţionate în cuprinsul hotărârii CJUE.
„Foloasele respective, în cantitate de 22 tone, ar fi fost primite în zilele de 23 aprilie 2020 şi 07 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăţi comerciale administrată de o persoană apropiată ministrului, inculpată în prezenta cauză. Valoarea foloaselor ar fi fost primite ca mită de fostul ministru cu acceptul directorului generalal societăţii respective, trimis în judecată în prezenta cauză, şi se ridică la suma de 99.956 lei, ce constă în contravaloarea produselor siderurgice, a manoperei şi a transportului”, arată DNA.
Conform sursei citate, ulterior, pentru a crea o aparenţă de legalitate scoaterii din gestiune şi remiterii cu titlu de mită a produselor siderurgice, directorul general ar fi determinat două subalterne (trimise în judecată în aceeaşi cauză) să încheie două contracte de sponsorizare cu o asociaţie controlată de ceilalţi trei inculpaţi, persoane fizice.
„În perioada decembrie 2020-ianuarie 2021, pentru a-şi crea un „alibi juridic” necesar justificării primirii foloaselor necuvenite, aceleaşi trei persoane au întocmit mai multe documente false (contracte de închiriere, note contabile, etc.)”, mai arată DNA.
În cauzăs-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor primite în contextul menţionat.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
În aprilie 2021, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, fostul ministru al Mediului Costel Alexe a fost plasat sub control judiciar în dosarul în care este acuzat de luare de mită şi instigare la delapidare. El afirma atunci că s-a autosuspendat de la conducerea PNL Iaşi.
Manca-l-ar puscaria!