Distribuți acest articol

Urmează un text lung, o explozie de gânduri și sentimente adunate pe o perioadă îndelungată. Tolerez tot mai multe de sute de zile, am ajuns să detest să îmi exprim gândurile, astfel am devenit un butoi cu pulbere. Dar astăzi vreau să vă spun și vouă, căci altfel știu din experiență că voi exploda sub alte forme.

Zilele acestea se împlinesc doi ani de când am plecat de acasă, mi-am anunțat atunci familia că plec și mă întorc intr-o săptămână, nu m-am mai întors. Am plecat atunci cu gândul să-l ajut pe George pentru campania de la europarlamentare, nu știam Bucureștiul, nu știam ce presupune o campanie fizic și uram politică, mai puțin decât o urăsc acum. Am venit în București, stăteam toți la grămadă, plecam uneori prin țară singur și deseori nu aveam bani nici de motorină, am sunat de câteva ori la prieteni să mă împrumute cu bani ca să am cum alimenta pentru a mă întoarce acasă cu duba pe care o goleam de materiale. Mâncam cu colegii orice prindeam și nu făceam niciunul mofturi, trăgeam pentru scopul în care ne implicasem. Am tras așa luni bune, am văzut moartea cu ochii adormind la volan, apoi luând bătaie prin păduri, ca într-un final să vină rezultatele muncii și să realizam că va trebui să o luăm de la capăt. Știți ce înseamnă atâta munca, iar la final să realizezi că trebuie să convingi oamenii să rămână aproape și să nu se dezamăgească de rezultat? E dificil, dar George a reușit. Am început apoi să luăm totul de la capăt, eu căzusem deja în a doua depresie din acel an și slăbisem 8 kg în 3 săptămâni, am plecat la un Schit pentru a mă liniști, m-am întors acasă și împreună cu Marius și Sorin am depus actele pentru lansarea AUR, imediat după, George a lansat o carte și am plecat din nou cu el prin toată țara, ne-am văzut în unele orașe doar cu un om, ca după un an, în toamna lui 2020 să ajungem ca în acele orașe să ne vedem cu sute de oameni, chiar dacă era pandemie. În acești ani, am umblat cu George zile si nopți, apropiații știu asta, am împărțit același pat, aceeași farfurie și aceeași apă luni întregi, am purtat aceleași haine roase de uzură, nu ne-a interesat nicio clipă de bani, facturi și nimic material, mereu a zis că le vom scoate la capăt intr-o bună zi, iar eu mereu am avut încredere în cuvintele sale căci timpul ne-a dovedit amândurora că trebuie să avem încredere unul în celălalt. De 5 ori am ațipit la volan în ultimii doi ani, de 3 ori fiind cu George în mașină, de fiecare dată fiind în grabă extremă și regretând că am pus viața amândurora în pericol. În acte AUR a fost fondat de mine și cei doi colegi menționați mai sus, dar în realitate, AUR este fondat de o mână de oameni, noi trei doar ne-am ocupat de partea birocratică. În decembrie 2019, pe baza oboselii acumulate am căzut intr-o a treia depresie din acel an, am plecat acasă și câteva săptămâni nimeni nu a știut de mine, eu nu avusesem în acel an nicio perspectivă, viață personală sau timp, nici eu, nici George și nici alți colegi. Noi de la 7 dimineața până la 1 noaptea eram pe drumuri, nu mâncam și nu știam ce e aia viață liniștită. Revenind la București după o lună, l-am anunțat pe George că încă o perioadă de timp nu voi fi apt de muncă, iar la finalul lunii februarie am început să revin ușor printre cei activi. A început pandemia, am trecut prin ea cum am știut mai bine, am ajutat cât a fost posibil, iar apoi în vară a venit ideea caravanei. Nu am crezut că vom reuși, dar din nou, prin încurajările lui George am reușit să prind curaj, astfel că m-am ocupat de donații, m-am ocupat de organizare și într-un final am pus caravana la propriu pe roți. La scurt timp după ce am plecat în țară, de la oboseală m-am ales iar cu probleme de sănătate și riscam să îmi pierd vederea, am ajuns la urgențe și a trebuit să stau deoparte câteva zile. Imediat după ce am pornit la drum, au venit alegerile locale și prin toate căile posibile, ne-am mobilizat oamenii pentru a candida în cât mai multe locuri posibile. Nefiind partid parlamentar, mulți s-au limitat și nu au avut speranțe că vor reuși, dovada fiind și rezultatul pe care l-au obținut atunci. Ideea de a sta în Piața Victoriei o știam câțiva și cu o oarecare teamă, chiar și obosit la maxim, am zis că mă voi zbate să stăm acolo cât e nevoie. Două săptămâni, cu toate presiunile din acele zile, n-am plecat de acolo deloc, au fost seri în care de la stres am fumat peste 5 pachete de țigări, am slăbit cu toții stand acolo, dar am stat până la final, până când mesajul nostru a fost auzit. După piața Victoriei, mi-am luat o săptămână liberă, iar când m-am întors și ne pregăteam deja de dosarele pentru parlamentare, George mi-a zis intr-o zi în glumă că îi va propune avocatei să candideze, eram la volan și mă străduiam să fiu atent la drum dar totodată să îi văd fața ca să înțeleg cât e glumă și cât e realitate. Într-un final s-a dovedit că e realitate, iar pe baza mai multor motive, i-am exprimat ideea mea ca în data de 6 decembrie, în dimineața alegerilor, să îmi dau demisia din partid și din orice formă de politică. I-am spus pe parcursul celor două luni că indiferent de ce se va întâmpla, vom rămâne mereu frați, dar nu văd o direcție bună a partidului și astfel sunt dispus să îl ajut oricând pe George Simion, dar nu neapărat mișcarea politică în care deja apăruseră mulți atârnători și indivizi cu interese diferite față de ale noastre. Îi simți ușor, experiența te face să realizezi când un om vine cu interese proprii și nu cu interese morale și naționale. M-a scârbit adunarea din seara alegerilor, am văzut acolo colegi care au tras pe brânci în toți acești ani și oameni care n-aveau niciun merit și care mai mult decât atât, au intrat în parlament. Am înțeles de ce a ales George să îi accepte pe unii, am înțeles ce înseamnă politica, dar cu toate astea, am preferat mereu să fiu cât mai în spate posibil. Dacă pentru unii e valabil “la plăcinte înainte, la război inapoi”, în cazul meu, prefer doar războiul. În tot acest timp, imaginea AUR a ajuns să fie terfelită și creată fals pe baza unor persoane care n-aveau nicio legătură cu noi și erau printre noi de câteva săptămâni. Mulți dintre cei care se află acum in Parlament, nu știau de AUR, nu știau de George și nu știau nimic din munca echipei din toți anii trecuți. Acești indivizi stau acum pe lefe de mii de euro, în timp ce noi, cei care am tras atât de mult, suntem îndatorați până în gât, obosiți și cu speranța că vom face cu adevărat o schimbare.

Sunt Cosmin, coleg și prieten cu George de când aveam 14 ani, și chiar dacă nu am vrut, actual angajat al Parlamentului pe salariu minim pe economie, cu 1400 de euro datorii și plin de ură față de batjocură. Mașina din care scriu acest text, împlinește un an săptămâna viitoare și are 58.450 de km în acest moment, scaunele ei sunt tocite de mine și George Simion.

Sunt Cosmin, scârbit de politică până în gât și lipsit de respect față de orice individ care s-a cățărat pe munca noastră și acum suferă de Hybris.

Sunt Cosmin, angajat pe salariu minim cu contract de 3 luni la fel ca ceilalți colegi, în timp ce alții, s-au pișat pe el respect și și-au angajat consilierii pe o perioadă de 4 ani, consilieri care ne înjură și freacă gratuit banii publici pentru care voi plătiți taxe.

Sunt Cosmin și cât am să pot de mult, n-am să candidez pe vreun post politic în anii ce vor urma.

Sunt Cosmin și indiferent cât de frustrat și scârbit voi fi, n-am să las atâta muncă pentru care mi-am mâncat viața și sănătatea și pentru care am văzut moartea de nenumărate ori, n-am să las ca munca mea și a prietenilor să fie bătaia de joc a unor penali, oportuniști și indivizi ce suferă în prezent de sindromul Hybris.

Sunt Cosmin și nu mă plâng, vă spun doar adevărul pe care mulți nu vor să-l vadă în aceste zile!


Distribuți acest articol