Comisia Europeană a solicitat joi unui număr de 14 state membre, printre care şi România, să îşi respecte angajamentele de reducere pentru mai mulţi poluanţi atmosferici, astfel cum impune Directiva (UE) 2016/2284 privind reducerea emisiilor naţionale de anumiţi poluanţi atmosferici.
Celelalte state atenţionate sunt Bulgaria, Danemarca, Irlanda, Spania, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Ungaria, Austria, Polonia, Portugalia şi Suedia.
Directiva NEC stabileşte angajamente naţionale de reducere a emisiilor pentru mai mulţi poluanţi, care trebuie îndeplinite de fiecare stat membru în fiecare an între 2020 şi 2029, precum şi reduceri mai ambiţioase începând cu 2030. Se solicită statelor membre să instituie programe naţionale de control al poluării atmosferice (PNCPA) pentru a arăta modul în care vor fi îndeplinite aceste angajamente de reducere.
Pactul verde european, care vizează reducerea la zero a poluării, pune accentul pe reducerea poluării aerului, unul dintre principalii factori care afectează în mod negativ sănătatea umană.
Comisia a analizat inventarele naţionale de emisii pentru mai mulţi poluanţi prezentate de statele membre în 2022 (care reflectă emisiile din 2020). Cele 14 state membre menţionate mai sus nu şi-au îndeplinit angajamentele privind unul sau mai mulţi poluanţi vizaţi de Directiva NEC.