Uniunea Europeană promite digitalizare și „gestionare durabilă”, în timp ce statele pierd până la 57% din apă prin țevi sparte. În loc de soluții concrete, cetățenii primesc taxe mai mari și restricții, sub umbrela unui Green Deal tot mai contestat.
În timp ce Bruxelles-ul își reînnoiește discursul verde, tot mai mulți europeni încep să vadă în Green Deal nu salvarea planetei, ci o povară birocratică, scumpă și ruptă de realitate. Cea mai recentă dovadă: strategia pentru apă lansată de Comisia Europeană, care vine prea târziu și prea vag, într-un context în care seceta face deja ravagii în sudul, estul și chiar nordul continentului.
Comisarul european pentru mediu, Jessika Roswall, avertizează că 30% din terenurile UE se confruntă anual cu lipsa apei. Un semnal de alarmă serios, dar care nu se regăsește în acțiuni pe măsură. În loc de măsuri urgente, cetățenii primesc promisiuni de digitalizare și obiective simbolice precum „reducerea prelevărilor cu 10% până în 2030”. Cu alte cuvinte, strategii pe termen lung pentru probleme care ard acum.
Realitatea e dureroasă: potrivit Comisiei, între 8% și 57% din apa disponibilă în rețelele europene se pierde zilnic prin infrastructuri vechi și defecte. În loc să investească masiv în reparații, UE vine cu planuri și fonduri… începând cu 2025. Până atunci, cetățenii vor continua să suporte restricții și facturi din ce în ce mai mari.
În sudul Europei, interdicțiile de consum au devenit rutină:
- În Grecia, capitala Atena riscă să rămână fără apă în doi ani.
- În Cipru, 2025 va marca al treilea an consecutiv de secetă.
- În Franța și Spania, luptele dintre fermieri și ecologiști pentru apă au devenit simbolul unei crize ignorate.
- Până și Suedia a ajuns să interzică stropitul grădinilor.
România nu e deloc mai bine. Cu peste 75% din teritoriu afectat de lipsa de umiditate în sol, agricultorii și comunitățile rurale sunt lăsați să se descurce singuri. În loc de investiții urgente, autoritățile așteaptă ca Bruxelles-ul să vină cu soluții „durabile”.
Iar aici intervine Green Deal-ul, conceptul umbrelă sub care se vând toate aceste „strategii”. Oficial, e vorba despre tranziția verde, sustenabilitate, reducerea amprentei de carbon. În realitate, însă, cetățenii văd cu totul altceva:
- Facturi mai mari la energie și apă
- Impozite crescute pentru gospodării și agricultori
- Programe de reducere a consumului impuse forțat
- Lipsă de investiții în infrastructură reală, de bază
Green Deal-ul promite viitorul, dar uită prezentul. În loc să se concentreze pe reabilitarea sistemelor de distribuție a apei sau pe protejarea agricultorilor, Bruxelles-ul pare mai preocupat de indicatori „verzi” și reforme impuse de sus în jos, fără consultarea celor afectați direct.
În plus, componentele cele mai costisitoare ale pactului verde sunt puse pe umerii celor care muncesc, nu pe marile corporații sau pe rețelele politice care gestionează fondurile.
Europa nu duce lipsă de strategii. Duce lipsă de apă. Și mai ales, duce lipsă de curaj politic pentru a pune cetățeanul pe primul loc.
