Clotilde Armand minte de îngheață apele. Aceasta le spunea locuitorilor Sectorului 1 chiar pe pagina ei de Facebook, spunând: „Toate știrile referitoare la tăierea burselor elevilor din Sectorul 1 sunt fakenews și nu fac decât să creeze panică și neliniște în rândul părinților și copiilor. Minciuna nu trebuie încurajată cu bani publici, trebuie pedepsită.” Doar că documentul prezentat de Armand pe 14 ianuarie se referea la bursele din semestrul ÎI al anului școlar trecut 2019-2020, NU la bursele pentru școlar 2020-2021, pe care vrea să le înjumătățească, după cum scrie negru pe alb în documentul din data de 21 ianuarie, în care școlilor din sectorul 1 li se solicită să transmită listele noi de beneficiari de burse înjumătățite.
Conform regulamentului privind acordarea burselor școlare propus de AUIPUSP, direcția primăriei care se ocupa de școlile din sectorul 1, bursele de studiu și cele de ajutor social se înjumătățesc: de la 300 de lei la 150 de lei pe lună. Nu e clar de ce lovitura cea mai dură este dată copiilor din categoriile vulnerabile sau bolnavi cronici. Probabil e o încercare nefericită de a arăta că partidul său nu e de stânga, așa cum zic gurile rele, și nu încurajează ajutoarele sociale. Păcat că lovește chiar în acei copii pentru care acești bani, de multe ori, sunt unicul lucru care îi oprește de la abandonul școlar.
La finalul anului trecut, Clotilde Armand a declarat într-o ședință de Consiliu Local că ar putea scădea cuantumul burselor elevilor. Subiectul a generat o mulțime de discuțîi printre părinți și elevi, mai ales că mulți așteptau să primească bursele înainte de sărbători, așa cum s-a întâmplat în fiecare an în cea mai bogată administrație din România.
De atunci și până azi, primarul nu a clarificat în spațiul public intențiile sale și ale echipei USR, astfel că scenariile și supozițiile au continuat. Nici până acum nu avem un anunț oficial, dar am intrat în exclusivitate în posesia unui document care arată clar intențiile doamnei Armand: tăierea masivă a burselor!
Și la bursele de merit, acordate copiilor în funcție de rezultate, fără să conteze situația lor financiară, se aduc modificări. Propunerea actuală prevede un sistem de departajare diferit de cel anterior, ce crește numărul categoriilor de burse, de la 3 la 6, dar nu și cuantumul. Interesantă este și argumentația din preambul, în care sunt invocate principii, sunt folosite cuvinte pompoase menite să distragă atenția de la realitate: Clotilde Armand taie fără milă bursele copiilor din sector!
Cu acest episod, Clotilde Armand, de la sectorul 1, continuă șirul de scandaluri și gafe, pe spatele cetățenilor care, cândva, se mândreau că locuiesc în cel mai frumos sector al Bucureștiului. Nicăieri asemenea tăieri nu sunt justificate, probabil pentru că banii „economisiți” trebuie să ajungă undeva…vom vedea unde. Rămâne de văzut dacă părințîi copiilor din sectorul 1 vor fi de acord.