Florin Cîțu critică PSD pentru că dorește să plafoneze prețul la combustibil. Cîțu afirmă că o plafonare a prețului la combustibil ar putea duce la o penurie, fapt total nerealist având în vedere că Ungaria vinde carburanții cu 6,5 lei litru. AUR a cerut plafonarea prețului la 6 lei litrul cu un TVA de 1%.
Florin Cîțu, pe Facebook: Întrebare pentru PSD.
PSD dorește plafonarea prețului la combustibil în jur de 6 lei pe litru. Așa am auzit. Eu nu particip la discuțiile din coaliție din data de 3 aprilie 2022.
În acest moment România are cam cel mai mic preț la combustibil din UE. Doar în Bulgaria este mai ieftin. Până și în Ungaria, unde prețul este plafonat, de multe ori combustibilul este mai scump.
Întrebarea:
Ce companie ar mai aduce benzină și motorină în România să vândă la un preț MULT mai mic decât cel determinat de piață dacă poată să vândă mult mai scump în alte țări din UE?
Această întrebare este valabilă și pentru „geniala” soluție a PSD care reduce din pix marja de profit a unei companii. Capitalul circulă liber în UE și va merge acolo unde are cel mai mare randament.
Astfel de „soluții” GARANTEZĂ subdezvoltarea României.
P.S. O să stea PSD la coadă pentru milioanele de români care nu vor mai găsi benzină și motorină pentru ca o să fie penurie?”.
Ungaria vinde benzina cu 6,5 lei pe litru și nu duce lipsă de carburanți
De la invadarea Ucrainei de către Rusia, Ungaria a încercat să ia măsuri dure pentru a menține în frâu prețurile. Printre măsurile luate se numără plafonarea prețurilor la carburanți și unele alimente de bază.
Astfel, preţurile la benzină şi motorină nu pot depăşi 480 forinţi pentru un litru (1,22 euro), cel mai mic în acest moment în toată Europa, ceea ce a atras automobiliștii din statele vecine.
Dar acum, la pompă, pentru a face plinul, este absolut necesară dovada că vehiculul este înmatriculat în Ungaria; este imposibil să se meargă cu bidoane, fermierii trebuie să vină cu utilajul agricol etc.
Măsurile, care au tăiat 5 – 6 puncte procentuale din inflaţia de bază, ar urma să expire luna viitoare. „Există o probabilitate ridicată ca războiul să se prelungească şi anul 2023 să fie, de asemenea, plin de incertitudini şi dificultăţi. Omenirea suferă de pe urma războiului şi a consecinţelor sale economice”, a declarat premierul Victor Orban, la postul public de radio, potrivit Agerpres.
Potrivit lui Orban, fără măsurile de plafonare a preţurilor la benzină şi motorină, preţurile pe piaţă ar fi fost de aproximativ 700 – 900 forinţi.
De altfel, foarte des benzina și motorina lipsesc oricum. Toate acestea sunt consecința înghețării spectaculoase a prețurilor. Benzinăriile din Ungaria sunt nevoite să vândă combustibilul pe pierdere, la un preț mai mic decât cel cu care l-au cumpărat, în contextul în care prețul petrolului continuă să crească.
Șeful grupului energetic MOL, Zsolt Hernadi, a afirmat că eliminarea treptată a plafonării preţurilor la benzină şi motorină va fi necesară pentru asigurarea siguranţei aprovizionării pe termen lung.
Pe de altă parte, Victor Orbán are nevoie de tot mai multe fonduri pentru a-și putea ține promisiunile electorale, motiv pentru care a introdus un pachet masiv de noi impozite impuse întreprinderilor pe „profiturile excepționale”.
Pentru a ascunde toate acestea sub retorica lui complotistă obișnuită, Orbán a acuzat vineri „cercurile de afaceri care profită de pe urma războiului”, menționând în special ținta sa preferată, pe miliardarul american de origine maghiară George Soros, descris de el ca fiind un… „instigator al războiului” din Ucraina.
Și comisarul european, Thierry Breton, a cerut săptămâna trecută Ungariei să suspende vânzarea de combustibil cu preţ diferit pentru maşinile cu plăcuţe de înmatriculare străine, în caz contrar riscând declanşarea unei proceduri de infringement.
Potrivit unei scrisori a Comisiei Europene, executivul UE îşi rezervă dreptul de a lansa proceduri de infringement care pot duce, în cele din urmă, la acţiuni în justiţie împotriva Ungariei şi posibile amenzi.