Economie

CCR a decis să scadă pragul de impozitare al pensiilor speciale – Așadar, pensiile speciale cresc cu mii de lei

CCR a dat o lovitură în luna decembruie cînd a decis să scadă pragul de impozitare al pensiilor speciale., CCR a decis că nu e constituțional ca pensiile speciale să fie impozitare progresiv. Astfel, toate pensiile speciale vor fi impozitatre cu 10%. Prevederea intră în vigoare din martie. Decizia CCR a fost puiblicată, azi, în Monitorul Oficial.

Până în martie pensiile speciale se impozitează astfel:

(i) 10%, pentru partea mai mică decât nivelul câştigului salarial mediu net sau egală cu acesta;

(ii) 15%, pentru partea cuprinsă între nivelul câştigului salarial mediu net şi nivelul câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat sau egală cu acesta;

(iii) 20%, pentru partea ce depăşeşte nivelul câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

CCR a decis că impozitarea progresivă a pensiilor speciale de 15% și 20% nu este constituțională. Astfel, trebuie revenit la impozitarea de 10% și pentru partea necontributivă din pensiile speciale. Evident, un impozit mai mic va duce la o pensie specială mai mare.

Pensia speiaclă medie în magisdtratură este de 22.200 de lei. Parte necontributivă este de 16.000 de lei în medie. O impozitare redusă de la 20% la 10% ar însemna o creștere de 1.600 de lei de la 1 martie. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button