Într-o țară în care demnitatea a ajuns să fie confundată cu tupeul, iar școala vieții pare mai valoroasă decât educația reală, liderii politici par să dea un exemplu periculos pentru o întreagă generație.
Cât mai valorează astăzi o diplomă de Bacalaureat în România? Răspunsul este trist, dar evident: tot mai puțin, într-o societate în care cei care ajung în vârful puterii își ascund studiile, se încurcă în propriile CV-uri sau pur și simplu ignoră importanța educației. În timp ce zeci de mii de tineri tremură anual în fața examenelor, pentru a-și construi un viitor decent, politicienii demonstrează că, în România, poți ajunge premier sau parlamentar fără să dai vreodată socoteală pentru propriile diplome – sau lipsa lor.
Cazul Marcel Ciolacu este emblematic. Deși ocupă cea mai înaltă funcție în Executiv, premierul nu și-a prezentat nici până astăzi diploma de Bacalaureat. Nu știm unde a susținut examenul, când, și cu ce rezultate. Tot ce avem sunt fragmente contradictorii din declarațiile sale și CV-uri „adaptate” în funcție de context politic. În orice țară cu pretenții de transparență, lipsa unei dovezi de studii de bază pentru un înalt demnitar ar declanșa un scandal de proporții. În România, însă, presa obedientă tace, iar opinia publică e împinsă să uite.
Întrebarea nu este dacă Marcel Ciolacu are sau nu diplomă de Bac. Ci întrebarea reală este de ce refuză să o arate? Ce are de ascuns? De ce premierul unei țări europene nu își poate publica traseul educațional fără echivoc? Și mai ales, ce mesaj le transmite el milioanelor de elevi care se luptă astăzi cu sistemul de învățământ, în condiții grele și adesea umilitoare?
Școala vieții, noul model de carieră politică?
Nu este singurul caz. Parlamentul e plin de „doctori” care n-au scris nicio teză, de licențiați în plagiat și de politicieni care se laudă mai degrabă cu instinctul de stradă decât cu vreun merit academic. Criteriile de competență au fost înlocuite cu apartenența de partid, iar diplomele – cu carnetul roșu.
Ce rămâne în urmă? Un popor sărăcit și tot mai cinic, copii care își pierd motivația de a învăța, profesori care își pierd autoritatea și o societate care nu mai face diferența între merit și impostură.
Educația nu e un moft. E o linie roșie.
Când liderii politici refuză să-și asume propriile studii, e un semnal clar că România nu mai pune preț pe carte. Iar asta nu e doar o problemă morală, ci una de siguranță națională. Pentru că o țară condusă de semidocți riscă să devină o colonie a celor care investesc în inteligență, nu în impostură.
Este timpul ca fiecare demnitar public să fie tras la răspundere: să-și publice diplomele, parcursul educațional și să demonstreze că nu sunt doar „oameni de sistem”, ci modele pentru cei care vin din urmă. Până atunci, rămânem cu realitatea tristă că în România se cere mai multă integritate unui elev de liceu decât unui politician de vârf.
Și atunci, mai are sens să învățăm pentru Bac?
Da, dar nu pentru a ajunge ca ei. Ci pentru a-i înlocui!
