Economie

Câciu, despre împrumuturile statului: „Începând cu 2010 până în 2023, datoria a devenit scadentă şi trebuie plătită”

Ministrul PSD Adrian Câciu a explicat referitor la împrumuturile statului. Acesta susține că „la fel şi în 2024, avem multă datorie scadentă care vine din guvernele anterioare, inclusiv guvernările din timpul pandemiei, dar şi cele anterioare”.

Iată ce a spus acesta: „Trebuie să ştim foarte clar ce înseamnă aceste împrumuturi. În mare parte ele reprezintă datorie scadentă care vine sau a fost angajată în anii anteriori şi în 2023 partea de deficit a fost undeva la 90 de miliarde de lei, restul până la 200 de miliarde înseamnă rate scadente la datoria angajată de guvernele anterioare, deficitele din anii anteriori, începând cu 2010 până în 2023, deci datorie acumulată care a devenit scadentă şi care trebuie plătită”

„Mai este un aspect, apropo de cifra de 200 de miliarde, şi în 2024, şi în final de 2023, ca şi în 2022, început de 2023, strategia de finanţare a României a fost una de prefinanţare a necesarului, adică să iei cât mai mulţi bani la început de an pentru că pot apărea tot felul de elemente de distorsiune pe pieţele financiare”, a continuat Câciu.

Chestionat de ce România se împrumută la dobânzi mai mari decât Ungaria şi Serbia, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a răspuns: „Nu ne putem compara cu dobânzile Serbiei”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button