ActualitateMagazin

„Berliner”, filmul salontanului Marian Crişan, a fost premiat la Festivalul Internaţional de la Moscova

Comedia satirică „Berliner”, distribuită internaţional cu titlul „The Campaign”, a fost premiată la Festivalul Internaţional de Film de la Moscova, unde a fost prezentată în premieră. Cel mai nou film semnat de salontanul Marian Crişan a fost distins cu Premiul „Keen Eye” – Russian Cinema Club Federation la cea de-a 42-a ediţie a festivalului menţionat, care s-a desfăşurat între 1 şi 8 octombrie.

Festivalul de la Moscova (MIFF) este unul dintre cele mai vechi din lume şi este unul dintre puţinele de clasă A – FIAPF (Fédération Internationale des Associations de Producteurs de Films). „Filmul lui Crişan te invită într-o lume uşor caricaturală care cucereşte prin haz şi farmecul actoricesc”, a scris, după proiecţia „Berliner”, ziarul Vedomosti.

„Berliner” este cel de-al patrulea lungmetraj al regizorului Marian Crişan, cunoscut deja publicului pentru Morgen, Rocker şi Orizont, dar şi pentru miniseria produsă de HBO România – Valea Mută. Noua peliculă îl are în centru pe Mocanu, un politician în plină campanie pentru un loc în Parlamentul European, care rămane blocat la Salonta, un mic orăşel de provincie. El este găzduit de Viorel, un om obişnuit, tractorist de meserie, în casa sa, de unde politicianul îşi va continua campania electorală, punând la cale un plan cameleonic, vrând să se pună bine cu localnicii. 

Din distribuţie fac parte actorii Ion Sapdaru, Ovidiu Crişan, Maria Junghietu, Sorin Cociş, Ion Ruşcuţ, George Dometi, Petre Ghimbăşan, Eugen Ţugulea şi Ioana Chiţu.

„Eu nu am încercat să interpretez un personaj, ci să recreez un destin”, a declarat Ovidiu Crişan în conferinţa de presă din festival, felicitat fiind pentru felul în care îl portretizează pe salontanul Viorel în film.

„Mocanu e un lup bătrân care nu e interesat de nimic,

 » sursa: ebihoreanul.ro

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Back to top button