Distribuți acest articol

Vicepremierul Dan Barna a declarat că a existat un narativ potrivit căruia liderii coaliţiei ar juca ţintar pe prefecţi, ceea ce nu este adevărat. Copreşedintele USR-PLUS a anunţat că luni este posibil să fie luate decizii pentru distribuirea funcţiilor de prefecţi pe mecanismele din algoritm.

„Ştiu că s-a rostogolit aşa un narativ că jucăm ţintar pe prefecţi, dar nu e nici pe departe adevărat. Am convenit, probabil luni vom decide asupra distribuirii prefecţilor pe mecanismele din algoritm. Foarte simplu, va fi pe ponderile fiecărui partid în coaliţie. Vor fi opţiuni exprimate de fiecare partid în parte. Adică n-a fost până acum nici un fel de hârâială sau supărare pe “dă-mi ăsta, ia ţie pe ăsta”, că n-a existat discuţia. Adică principial ne-a spus fiecare «Pe noi ne-ar interesa acolo, acolo», O.K., bine, ne întâlnim şi vom trage pe algoritm algebric, matematic, cum am făcut, de altfel, şi la secretarii de stat. Există formule matematice, există o reprezentare a ponderilor în coaliţie, nu e motiv de ceartă”, a declarat Dan Barna, marţi la Digi FM.

El a adăugat că Alianţa va avea oameni competenţi pe care îi va propune pentru poziţiile de prefecţi.

„Aici lucrurile sunt foarte clare şi este unul dintre elementele pe care USR PLUS le are în ADN-ul său funcţional. Nu se pune problema să numim prefecţi oameni fără facultăţi, fără competenţe relevante în ceea ce înseamnă administraţie publică sau în zona aceasta de competenţă managerială necesară unui prefect. Prefectul este reprezentantul Guvernului în teritoriu”, a completat Barna. 


Distribuți acest articol