Magazin

Avocata tânărului drogat care a ucis două persoane: „Nu este consumator de droguri. Plânge într-una de când și-a dat seama ce a făcut”

Matei Vlad Pascu și-a luat permisul de conducere de doar câteva luni. El a plecat la mare împreună cu un grup de prieteni și a condus un Mercedes 450 SL, decapotabil, o mașină de epocă, dar cu un motor foarte puternic.

Pe grupurile de șoferi au apărut informații conform cărora, cu o zi înainte de tragicul accident, Vlad Pascu conducea decapotabila cu viteză foarte mare exact pe drumul dintre Vama Veche și 2 Mai, acolo unde a și avut loc accidentul tragic, a doua zi de dimineață.

Astfel, cu o zi înainte, un șofer l-a văzut pe Vlad, circulând împreună cu alți 5 prieteni în mașină și, la un moment dat, a efectuat o depășire extrem de riscantă. Norocul a fost că șoferul de pe contrasens a frânat brusc și s-a evitat o tragedie.

A doua zi de dimineață, însă, drogat și circulând din nou cu viteză exesivă, Vlad Pascu a intrat într-un grup de 8 tineri, care mergeau pe marginea drumului. Doi dintre ei au murit pe loc, iar alții au fost răniți, doi ajungând la spital.

În urma analizelor s-a aflat că Vlad Pascu consumase cocaină, amfetamină și metamfetamină, înainte de tragicul accident. El a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Luminiţa Popescu, avocata tânărului care a omorât două persoane în accidentul rutier de la 2 Mai, a declarat jurnaliştilor, că acesta a recunoscut că a consumator droguri, dar a precizat că el nu este consumator, ci a primit drogurile în Vama Veche, unde venise la o petrecere. Apărătoarea acestuia a mai afirmat că tânărul s-a prelevat de dreptul de a nu da nicio declaraţie şi a adăugat că starea sa de spirit este una proastă, că a realizat ce a făcut şi îi pare rău.

Ea a fost întrebată dacă a fost pentru prima oară când clientul său a consumat droguri.

„Da, din câte am înţeles, nu este consumator. Le-a primit în Vama Veche”, a precizat Luminiţa Popescu.

„Deocamdată, s-a prevalat de dreptul de a nu da nicio declaraţie. Urmează ca pe parcurs să dea o declaraţie. (…) Starea lui de spirit este una proastă. A realizat ce a făcut, îi pare rău, plânge într-una. A fost o greşeală, îi pare foarte rău şi urmează să tragă consecinţele. (…) Părinţii sunt distruşi. Ce poţi să spui ca părinte în situaţia de faţă? (…) Tatăl ştia că merge în Vama Veche, mama nu ştia. Problema este că ce am vrut să clarific că ceea ce s-a spus şi s-a scris nu este real. Şi corect atât pentru părţile vătămate, cât şi pentru el ca inculpat ar fi ca aceste informaţii să fie cât de cât apropiate de realitate”, a mai transmis avocata.

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

1 comentariu

  1. Pascu a fost prins cu droguri în anul 2022, însă procurorii DIICOT au renunțat la urmărirea penală a acestuia, pentru deținere de droguri.

    În luna ianuarie a acestui an, Tribunalul București a confirmat renunțare la urmărirea penală.

    Decizia apare pe portalul instanțelor de judecată:
    „Solutia pe scurt: În temeiul art. 318 alin. 15 C.pr.pen. admite cererea formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie – D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală – Sec?ia de Combatere a Traficului de Droguri. Confirmă ordonan?a nr. 959/D/P/2022 din 21.12.2022 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie – D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală – Sec?ia de Combatere a Traficului de Droguri prin care s-a dispus renun?area la urmărire penală cu privire la săvâr?irea infrac?iunii de de?inere de droguri de risc pentru consum propriu prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr.143/2000 privind prevenirea traficului ?i consumului ilicit de droguri.

    În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronun?ată în camera de consiliu, astăzi, 10.01.2023.
    Document: Încheiere finală (dezinvestire) 10.01.2023”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button