Într-o țară în care salariul minim abia ține pasul cu inflația și unde fiecare ban public e urmărit cu lupa, politicienii români aleg să tragă cortina peste ce îi doare cel mai tare: propria avere. Și o fac cu legea în mână, nu pe ascuns. Curtea Constituțională a României (CCR) le-a oferit o plasă de siguranță – iar „roliticienii” s-au conformat imediat: nu mai publică declarațiile de avere în forma în care pot fi analizate de opinia publică, presă sau societate civilă.
În loc să găsească o soluție care să păstreze transparența, dar să respecte viața privată acolo unde e justificat, Parlamentul și Guvernul au profitat de decizia CCR ca de o ușă larg deschisă spre opacitate. Pentru ei, nu mai e nevoie să justifice vilele, terenurile, colecțiile de artă, mașinile de lux, bijuteriile și conturile generoase. Acum e „ilegal” să știm.
De la „transparență” la „discreție” instituționalizată
Ironia este că exact acești politicieni vorbesc în campanii despre „deschidere”, „curățenie în politică” și „transparență”. Îi vedem în poze cu mâneci suflecate, bătând în uși sau călcând pe ulițele prăfuite ale satelor, promițând că vor lupta cu „sistemul”. Dar când vine vorba de bunurile lor, de firmele ascunse în spatele rudelor, de cadourile primite sau de conturile alimentate cu „dividende”, sistemul devine brusc protectorul lor cel mai fidel.
Să nu uităm: scopul declarațiilor de avere nu este doar formal. Ele sunt un mecanism de control democratic. Cetățeanul trebuie să poată vedea cum crește averea unui parlamentar, primar sau ministru pe durata mandatului. Dacă diferențele sunt inexplicabile, trebuie să existe întrebări, anchete, consecințe.
Dar în România anului 2025, întrebările devin „atacuri la viața privată”, anchetele sunt închise „din lipsă de interes public”, iar consecințele – zero. Totul este perfect legal.
CCR, gardianul discreției politice
În loc să protejeze interesul public, Curtea Constituțională a devenit garantul discreției pentru demnitari. Sub pretextul respectării GDPR și al „protecției datelor personale”, declarațiile de avere nu mai pot fi analizate public decât cu acordul titularului. Asta înseamnă, practic, sfârșitul transparenței reale.
Și nimeni din conducerea statului nu pare deranjat de această involuție. Nici partidele, nici președintele, nici vocile „reformiste”. Toți tac. Pentru că toți beneficiază.
Când legea devine aliatul privilegiilor
România are, teoretic, instituții. Dar realitatea ne arată că legea este modelată mereu în favoarea celor de sus. Iar când vine vorba de averi, de privilegii și de bani, politicienii găsesc imediat consens, argumente constituționale și tăcere asurzitoare.
Nu e vorba doar de declarații de avere. E vorba de o filozofie de guvernare în care cetățeanul trebuie să fie controlat, dar demnitarul trebuie să fie protejat. Iar într-o astfel de democrație, transparența devine o vorbă goală, iar încrederea – un lux.
