Vă mai amintiți cum promitea în vară fostul premier Orban, în contextul pandemiei, că „PNL nu lasă pe nimeni în urmă”? Chiar așa și este: Partidul nu lasă pe niciun român în urmă, cu condiția să fie membru de partid! Iar cel mai recent exemplu este Dragoș Tănăsoiu, un bugetar de lux care de mai bine de 20 de ani a fost proțăpit, ba de democrații lui Băsescu, ba de liberalii lui Tăriceanu sau Orban, ba de alți reprezentanți ai Sistemului neo-securist din România, în diferite funcții de răspundere, prin ministere, companii de stat, regii și alte instituții de tocat banii țării.
Abia dat afară de noul premier Câțu, din funcția de șef al Corpului de Control, Tănăsoiu n-a fost „lăsat în urmă”, ci i s-a găsit rapid un post luxos: director de achiziții la Autoritatea Națională de Reglementare în Energie. Calitate în care a și inițiat o procedură de achiziție directă, fără licitație, de cumpărare a 350 de teste PCR pentru depistarea infecțiilor cu coronavirus la angajații ANRE. Asta deși în România există deja teste rapide cu antigen, mult mai ieftine. Dar, când e vorba de bani publici, adică de banii românilor care muncesc și-și plătesc impozitele, ce mai contează niște milioane cheltuite aiurea?
Profitați, băieți, cât mai puteți, căci, atunci când AUR va veni la guvernare – și nu mai este mult, dacă veți continua astfel – va pune pe veci capăt acestui jaf din bogăția bietei țări și din truda noastră!