Politică

AUR susține că PSD și PNL sunt părinții pensiilor speciale: „Trebuie aruncați în tomberonul istoriei”

În cadrul unei declarații politice, deputatul AUR Radu Grădinaru a afirmat că PSD și PNL sunt părinții pensiilor speciale, deși niciunul din aceste partide nu-și asumă inventarea lor. Parlamentarul a făcut o scurtă trece în revistă a principalelor legi care au introdus aceste pensii, precum și contribuția PSD și PNL la menținerea acestor privilegii.

Principalele momente au fost în anii 1997 (Legea 142), 2004 (Legea 303), 2010 (când Boc a abrogat pensiile speciale) și 2015, când PSD a introdus noi pensii speciale.

Primul pas: 1997 a fost primul an în care legislaţia României a întâlnit conceptul de pensie de serviciu, adică de pensie specială. Legea 142 din 1997 a fost iniţiată de Guvernul Victor Ciorbea. Legea a fost adoptată de Parlamentul României şi a fost susţinută inclusiv de PDSR, fostul PSD. Atunci, Adrian Năstase a spus că «punctul nostru de vedere faţă de această lege, sau o lege de completare, de modificare a Legii de organizare judecătorească era necesară».

2004 – a doua lege, care prevede introducerea pensiilor speciale pentru magistraţi. În 2004 a fost adoptată Legea 303/2004. Legea a fost iniţiată de Guvernul Adrian Năstase şi a fost votată în Parlament, inclusiv de PNL. Legea prevedea aceeaşi pensie specială din 1997, adică de 80% din venit, doar că, spre deosebire de legea din 1997, legea menţiona 80% din venitul brut, nu net, care a fost realizat în ultima lună de activitate, înainte de data pensionării.

2010 – Boc abrogă pensiile speciale. În 2010, Guvernul Emil Boc a reuşit să elimine o parte din pensiile speciale şi să treacă cu legea de Curtea Constituţională. Curtea a declarat neconstituţionale doar mici părţi din lege, adică cele care prevedeau eliminarea pensiilor de serviciu ale judecătorilor, procurorilor şi ale magistraţilor asistenţi ai Curţii Constituţionale, ca, mai apoi, în 2012, să decidă că partea din lege care elimina pensiile de serviciu ale personalului Curţii de Conturi este neconstituţională.Legea a fost modificată astfel încât să fie constituţională, pentru ca, mai apoi, să fie abrogată, în 2015, în timpul guvernării PSD, momentul în care pensiile speciale au renăscut.

2015 – PSD continuă introducerea unor noi pensii speciale. Guvernul Victor Ponta a iniţiat, în 2015, o nouă lege care reglementa statutul pensiilor speciale. De data aceasta, noii beneficiari urmau să fie militarii. Legea iniţiată de Gabriel Oprea urma să le ofere militarilor o pensie specială care ajungea să fie de 65% din nivelul soldelor şi al sporurilor obţinute în ultimele cinci luni de activitate.În şedinţa în care a fost votată legea, din 90 de deputaţi ai PNL care au fost prezenţi, 81 au votat pentru introducerea pensiilor speciale ale militarilor. În cealaltă Cameră a Parlamentului, doar un singur senator al PNL s-a abţinut, în timp ce restul celor prezenţi au votat pentru.

Pensiile pentru parlamentari, singurele pensii care nu au fost acceptate de PNL Proiectul care urmărea să le ofere parlamentarilor pensii speciale a fost iniţiat de PSD, inclusiv de Marcel Ciolacu. În 2016, Ciolacu a demisionat şi, patru ani mai târziu, în 2020, a spus că a demisionat tocmai pentru a nu beneficia de pensie specială. (…) Continuarea epopeii pensiilor speciale…Ultimul pas în transformarea pensiilor speciale, aşa cum le ştim astăzi, a fost făcut în 2017 de Guvernul Mihai Tudose. Atunci, prin ordonanţă de urgenţă, Tudose a reglementat faptul ca toate pensiile speciale, nu doar cele ale militarilor, ca până atunci, să fie indexate anual, în funcţie de inflaţie”, a arătat deputatul AUR.

Acesta a precizat că „datele ne arată că Guvernul Ciorbea a introdus pentru prima oară noţiunea de pensie specială, în 1997. Totuşi, PSD nu s-a opus curentului de a recompensa anumite categorii de bugetari, ba chiar dimpotrivă, iar pensiile speciale în forma în care o ştim noi nu au fost introduse doar de PNL. Social-democraţii au continuat şi au extins iniţiativa pornită de liberali, iar PNL nu s-a opus decât o singură dată: în 2015, atunci când au fost introduse pensiile speciale pentru parlamentari, cele care au fost eliminate pe 17 februarie 2021”.

În concluzie, Radu Grădinaru a spus că PSD şi PNL au jucat alb-neagra cu PENSIILE SPECIALE. „PSD/PNL nu au văzut, nu au auzit! Praf în ochii oamenilor! PSD/PNL, nişte mincinoşi incurabili! Trebuie aruncaţi in TOMBERONUL ISTORIEI, ODATĂ PENTRU TOTDEAUNA! ROMÂNIA mai are o şansă, acum! Fără PSD şi PNL!”.

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button