ActualitateȘtiri

AUR: PNL și USR, cu spijinul UDMR și complicitatea PSD, au instalat în România un veritabil regim dictatorial, în care deciziile sunt luate în spatele ușilor închise

Deputații Alianței pentru Unirea Românilor au protestat împotriva deciziei ministrului Justiției Stelian Ion de a desființa SIIJ, având în vedere că Consiliul Superior al Magistraturii și toate organizațiile magistraților s-au pronunțat împotrivă. Mai mult în proiectul de lege s-a trecut și un alineat prin care se crează o super imunitate pentru magistrați ceea ce duce la o politizare a justiției. USR-PLUS face cam tot ce a criticat la fosta guvernare acționând în același mod ”noaptea ca hoții”.

”PNL și USR, cu spijinul UDMR și complicitatea PSD, au instalat în România un veritabil regim dictatorial, în care deciziile sunt luate în spatele ușilor închise. Guvernul primește deciziile în plic și le pune în aplicare. Următorii pași pe care vor să îi facă sunt subordonarea Justiției și aducerea la ascultare a Avocatului Poporului.

Nu există nici o dezbatere, nu se acceptă nici un fel de amendamente sau propuneri iar interesul românilor pur și simplu nu contează pentru acești indivizi care au capturat Statul român.

Suntem singurul partid parlamentar care face opoziție față de acest sistem și suntem singurii care ascultăm glasul românilor. Vom lupta până la capăt pentru cauzele pe care ni le-am asumat, fără să dăm nici un pas în spate.

Dacă ne mai pierdem calmul uneori, vă rugăm pe voi – românii noștri să ne iertați! E greu să fii, zi de zi, într-un Parlament controlat de trădători iar voi sunteți singurul nostru sprijin în lupta asta!”, este mesajul celor din AUR.

Deputatul petrecăreț de la USR PLUS, Ionuț Moșteanu, i-a adus câteva jigniri lui George Simion, însă a primit o replică dură din partea lui Dan Tănasă.

Dan Tănasă către Moșteanu: Tu pe lângă George Simion ești zero barat. Ești un securist. Miroși de la o poștă a securist.

Antonio Andrușceac: Dane întreabă-l cum a fost în consiliul de administrație al Tarom și la Navrom, că mie nu îmi răspunde de doi ani.

Dan Tănasă: Am acasă șosete găurite mai valoroase decât tine. Nu ai făcut nimic în viața ta și te-ai trezit deputat. Nu mai vorbi tu de George Simion. Sunteți niște neterminați. Nu ați fost în stare să vă terminați facultatea.

Alianța pentru Unirea Românilor afirmă că această coaliție politizează justiția din România, pentru a o subordona sistemului aflat la conducere.

Back to top button