Știri

Angajații TESA din Sănătate îi cer lui Vlad Voiculescu să respecte Legea Salarizării și să înceteze discriminarea

Uniunea TESA din Sănătate i-a trimis o scrisoare deschisă ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, cerându-i să se implice pentru eliminarea discriminării din sistemul medical creată de PSD. Sindicaliștii afirmă că : ”În loc să ridicaţi întregul personal din sănătate pe grila 2022 şi să eliminaţi discriminarea, guvernul dumneavoastră a găsit de cuviinţă să stopeze chiar şi creşterea reglementată de Legea Salarizării de ¼ anual”, se arată în scrisoarea TESA.

”Sunteţi  economist, va considerăm un coleg de breaslă şi cu atât mai  mult sperăm că dumneavoastră să înţelegeţi şi să acţionaţi pentru eliminarea  discriminării  grave care are loc  în sistemul sanitar asupra personalului tehnic, economic şi administrativ de când fostul guvern PSD a instaurat  Legea  Salarizării pe principii separatiste şi fără respectarea scalei reale a  valorilor din sistem”, arata, luni, Uniunea TESA din Sănătate, într-o scrisoare deschisă adresată ministrului Vlad Voiculescu.  

Sindicaliştii consideră că ”este efectiv o barbarie ce se întâmplă de 4 ani cu personalul  nemedical, dar şi cu personalul  auxiliar-sanitar”.  ”Fiind membri în Comisia de Dialog Social de la Ministerul Sănătăţii  am exprimat punctele noastre de vedere care au fost foarte bine cunoscute de către fostul ministru dl. Nelu Tătaru cât şi de fostul secretar de stat Dragoş Garofil. Reamintim că acestor categorii discriminate din sănătate, între care se regăseşte şi personalul TESA, (aflat pe Anexă 8 a Legii Salarizării) nu beneficiază  de creşterile salariile  din SĂNĂTATE  la nivelul anului 2022. Este vorba de 70.000 de lucrători (23.000 TESA şi 47.000 auxilar sanitar)”, se mai arată în document. 

 Sindicaliştii precizează că faţă de revendicările principale – trecerea personalului TESA şi personalului auxilar –sanitar pe grila 2022 şi trecerea personalului TESA în Anexa 2 a Legii Salarizării (alături de personalul medico-sanitar şi auxiliar sanitar ) nu au primit răspunsuri concludente. 

 ”În schimb proiectul de OUG promovat de guvernul pe care îl reprezentaţi, prin îngheţarea creşterilor salariiale, dă o nouă lovitură exact personalului discriminat din sănătate! Domnule ministru, în loc să ridicaţi întregul personal din sănătate pe grila 2022 şi să eliminaţi discriminarea, guvernul dumneavoastră a găsit de cuviinţă să STOPEZE chiar şi creşterea reglementată de Legea Salarizării  de ¼ anual! În acest fel, exact cei mai discriminaţi dintre salariaţi din sănătate, cu cele mai mici salarii, vor fi cei care vor  avea din nou de suferit (pierderi între 200 şi 400 lei net lunar)”, au mai transmis sindicaliştii.  

Personalul TESA afirmă că a fost eliminat şi de la stimulentele pentru Covid, cu toate că rata infectării şi în rândul acestui personal este ridicată. 

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Back to top button