AUR Republica Moldova s-a nascut dintr-o necesitate. Dintr-o necesitate vitală, de fapt, AUR Republica Moldova reprezintă speranța, viitorul, șansa.
Faptul că acest partid va participa la alegerile parlamentare din 11 iulie de la Chişinău, este unul de natură istorică. Este pentru prima oară în istoria celor două state cand un partid există pe ambele maluri ale Prutului.
Unitatea neamului românesc este vitală și de aceea implicarea atât în stânga cât și in dreapta Prutului este esențială. AUR este partidul care dorește si care va reuși să coaguleze toate forțele unioniste.
Maia Sandu spunea că cetățenii vor alege calea corectă spre crearea unui stat dezvoltat și democratic, în care oamenii să trăiască în pace și bunăstare. Nu există statul Republica Moldova, cum nu există nici granița la Prut. Cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului trebuie sa trăiască între aceleași hotare.
Fratii nu trebuie sa stea despartiti!
Primul pas este accederea AUR în Parlamentul de la Chișinău. Apoi, cu ajutorul Lui Dumnezeu, în timp, va avea majoritate în ambele Parlamente și visul cel mare va deveni realitate: intoarcerea Basarabiei acasă.
Nimic fără Dumnezeu!