Celebrul psiholog criminalist, Tudorel Butoi, atrage atenția că în pandemie au proliferat crimele, în special cele cu autor necunoscut. Acesta avertizează că mulți criminali rămași anonimi pot ucide oricând. Expertul dă vina pe sistem.
Sute de criminali sunt în prezent în libertate, iar câteva zeci de criminali sunt doar în Capitală, potrivit unei statistici obținute de Antena 3. Mai precis, sunt 556 de cazuri de omor cu autor necunoscut.
În perioada pandemiei, numărul crimelor a crescut îngrijorător. Sunt peste 556 de cazuri de omor cu autor necunoscut la nivel național. 30 de cazuri AN sunt doar în Capitală. Dacă la începutul lui 2020 pe masa anchetatorilor din întreaga ţară existau 1.844 de cauze de omor la nivel naţional. În timpul anului 2020 au apărut alte 2.166 cauze de omor la nivel naţional. Asta înseamnă un număr de aproape 300 de cauze de omor apărute în 2020, mai mult faţă de media anului precedent.
”Sistemul culege ce a semănat. Nu poţi să faci agenți de poliție în 4 luni şi în 6 luni, câtă vreme în programa analitică a acestor şcoli de agenţi făcută judicios după discipline, experimente, ce trebuie să faci, practică, educaţie militară, disciplină şi aşa mai departe, e de 2 ani. Dacă tu o faci în 4 ani și în 6 ani cu angajări de astea la apelul de seară, ai exact oameni cu pregătirea pe care ai făcut-o în ea (…) Oamenii nu sunt pregătiți.
E chestiune clară și se vede zilnic. Nu sunt pregătiți. Au disfuncționalități în raportarea socială, nu știu să vorbească cu oamenii, cu cetățenii, nu știu să vorbească între ei. Dacă nu ar avea uniformele, unii dintre ei ai zice că sunt bombardieri. Aici înseamnă și lipsă de maturitate, o stimă de sine făcută praf și nu ai cum să satisfaci un fenomen infracțional care din varii motive criminologice crește.
Cei care ucid sunt psihopaţi. Psihopaţii au un autocontrol extrem de slab, pentru că ei sunt instabili, sunt excitabili, sunt agreisvi, fără sentimente, de remuşcare, de milă. Şansele ca eliberaţii ăştia, într-un exces de naivitate, prosteală, de interpretare greşită a legii care sunt în libertate vor mai produce omoruri, deci eu nu discut că vor face tâlhării sau altceva. Experienţa îmi arată că atăţia psihopaţi pe care i-am cunoscut, cu care am lucrat, au fost liberi şi au ucis din nou, sau aceşti psihopaţi au ucis în detenţie. Sunt lucruri care demonstrează limpede potenţialul de pericol în care stăm”, a explicat Tudorel Butoi, sâmbătă, la Antena 3.