
Cum a ajuns Guvernul condus de „Ilie Sărăcie” ținta procurorilor!
Mega-ancheta care îl vizează pe omul de afaceri Fănel Bogos — cel care, în încercarea de a schimba conducerea DSV local, a obținut o audiență la fostul premier Ilie Bolojan — se extinde. Un general în rezervă al SIE, audiat recent ca martor, a susținut sub semnătură că s-ar fi plătit 600.000 de euro pentru numirea lui Alexandru Bociu ca secretar de stat și președinte al ANSVSA, au dezvăluit surse judiciare pentru Gândul.
Generalul în rezervă Nicolae Iană a dat o declarație amplă în dosarul de corupție instrumentat la DNA Iași pe numele afaceristului vasluian Fănel Bogos.
Mărturia generalului Iană la DNA Iași
Conform surselor citate, generalul Nicolae Iană le-ar fi relatat anchetatorilor circumstanțele în care s-ar fi negociat, în 2022, ocuparea funcției de președinte al ANSVSA (cu rang de secretar de stat) de către Alexandru Bociu. Fostul cadru din spionajul extern a consemnat că are cunoștință despre oferirea și remiterea efectivă a sumei de 600.000 de euro în intervalul 2021–2022 pentru această numire.
Iană a menționat că banii ar fi fost promiși și dați în timpul guvernului condus de Florin Cîțu, deși decizia oficială din Monitorul Oficial a fost semnată ulterior, la 9 februarie 2022, în mandatul lui Nicolae Ciucă:
„Nu cred că îl știu pe numitul Alexandru Bociu, dar știu că funcția de secretar de stat a fost dată pe suma de 600.000 de euro, când Cîțu Florin era prim-ministru”, ar fi declarat Iană în fața ofițerilor DNA Iași.
Sursele judiciare nu au precizat dacă generalul a oferit detalii despre filiera completă prin care au circulat banii, intermediarii implicați sau identitatea „plătitorului”. Ancheta DNA Iași rămâne deschisă, chiar și după trimiterea recentă în judecată a cauzei disjunse în care figurează fostul secretar general adjunct al Guvernului, Cristina Trăilă, și fostul trezorier al PNL, Mihai Barbu.
Numirea oficializată în mandatul lui Nicolae Ciucă
Potrivit evidențelor oficiale, Alexandru Nicolae Bociu a fost numit președinte al ANSVSA, cu rang de secretar de stat, la 9 februarie 2022, prin decizia nr. 127 a premierului de atunci, Nicolae-Ionel Ciucă, document contrasemnat de secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu:
DECIZIE nr. 127 din 9 februarie 2022
privind numirea domnului Alexandru Nicolae Bociu în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor
Publicat în Monitorul Oficial nr. 134 din 9 februarie 2022
„Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Alexandru Nicolae Bociu se numește în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor pentru o perioadă de 5 ani.
Prim-ministru: Nicolae-Ionel Ciucă.
Contrasemnează: Secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu.”
Piste legate de SIE și SRI în dosarul Bogos
În referatul cu propunerea de arestare preventivă a omului de afaceri Fănel Bogos, anchetatorii arată că în interceptările din dosar se vorbea recurent despre contactarea unor persoane din serviciile de informații (SRI și SIE).
Mihai Ponea, directorul DSVSA Vaslui, a arătat că pe 23 iulie 2025 eurodeputatul PNL Rareș Bogdan i-a cerut o întrevedere la locuința sa din Capitală, martorul bănuind că Bogos solicitase sprijin pentru a pune presiune asupra instituției:
„După câteva discuții neimportante, Rareș Bogdan i-a spus că niște oameni importanți din servicii, SIE, l-au rugat să se intereseze despre situația SC Vanbet SRL, având scris pe un bilețel numele societății. Există posibilitatea ca cel care l-a rugat pe Rareș Bogdan, eurodeputat din partea PNL, de a-l convinge pe Ponea Mihai să promoveze interesele financiare ale SC Vanbet SRL este Nicolae Iană, general în rezervă din cadrul SIE”, se reține în documentele anchetatorilor.
Interceptările privind influența generalului Iană
Numele generalului reapare într-o convorbire interceptată în care se discuta despre o eventuală încercare de blocare sau destituire a procurorului-șef al DNA, Marius Voineag:
„La data de 02.09.2025, la ora 12:44:58 numitul Nicolae Iană este contactat telefonic de către Ionel Mircea Baciu pe care cel dintâi îl întreabă dacă mai este interesat de destituirea (să punem niște tălpi, niște frâne la două persoane!) a două persoane, una dintre acestea fiind Marius Voineag, procuror șef DNA, interlocutorul răspunzând negativ deoarece aceste persoane «au și ei loc la masa bună acuma!»:
Nicolae Iană: Noi ultima oară când ne-am văzut în februarie, mie mi-ai zis să punem niște tălpi, niște frâne la două persoane! / Mai e de actualitate sau au devenit și ei eroi, de aia te-ntreb? / Nu, nu, nu, nu cu ADI, nu cu ADI, cu «V»-ul și cu ăsta care ai zis că… ai….! / (coboară tonul vocii) … cu VOINEAG (Marius Voineag – procuror șef DNA) și cu ălălaltul mă, dacă….!
BIM: Au și ei loc la masa bună acuma!
IN: Au căpătat loc la masa bună?”
Procurorii au reținut că din aceste discuții reiese că Nicolae Iană pretindea că deține pârghii de influență la cel mai înalt nivel administrativ și politic pentru a determina schimbări în structurile judiciare.
Audierea lui Ilie Bolojan ca martor
Pe 2 octombrie, fostul premier Ilie Bolojan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul mitei de 1,5 milioane de euro atribuite lui Fănel Bogos, sumă oferită pentru a obține o întrevedere directă cu șeful Executivului.
Purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu, declara atunci:
„Premierul Ilie Bolojan a fost audiat astăzi în calitate de martor la DNA Iași în dosarul cu numărul 44/12/P/2024/d1. Audierea s-a referit la circumstanțele audienței acordate de premierul Ilie Bolojan omului de afaceri Fănel Bogos. Premierul a făcut toate precizările solicitate și pe care, de altfel, le-a comunicat și public de fiecare dată când a fost întrebat despre acest subiect.”
Trimiterea în judecată a Cristinei Trăilă
Cristina Trăilă, fost secretar general adjunct în Guvernul Bolojan, a fost trimisă în judecată de DNA Iași pentru complicitate la folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii de foloase necuvenite. Dosarul a fost înaintat Curții de Apel București datorită calității sale de avocat, primul termen fiind stabilit pentru 28 octombrie.
Contactată de jurnaliști, Cristina Trăilă a respins acuzațiile:
„E o derulare foarte rapidă a unui dosar, care din punctul meu de vedere nu conține probe. Mă consider nevinovată, absolut, nici nu se pune problema. Nu există probe în acest dosar. Justiția în România se înfăptuiește de instanțele de judecată. Restul sunt opinii. Nu există nimic la baza acestui dosar.”
Conform comunicatelor DNA (nr. 738/VIII/3 din 05 noiembrie 2025, 740/VIII/3 și 742/VIII/3 din 06 noiembrie 2025), procurorii au dispus urmărirea penală și trimiterea în judecată a Cristinei Trăilă pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea influenței sau autorității funcției publice pentru obținerea de foloase necuvenite.

