George Simion și „agenturili”…
George Simion a descoperit „agenturili”. Din nou. De această dată, liderul Alianța pentru Unirea Românilor – AUR anunță că urmează să fie arestat, că i se pregătesc înscenări și că fostul său prim-vicepreședinte, Marius Dorin Lulea, ar avea legături cu serviciile de informații și ar fi vulnerabil la șantaj.
Totul într-un nou episod al serialului politic în care Simion este simultan erou, victimă și singurul deținător al adevărului.
Dar, dincolo de spectacol, Simion ar fi trebuit să clarifice câteva chestiuni esențiale:
Dacă Marius Lulea era șantajabil, cum a ajuns prim-vicepreședinte AUR?
Cine l-a promovat? Cine l-a protejat?
Și, cel mai important, când a descoperit George Simion presupusele sale legături cu serviciile?
Și, de unde a aflat? De la aceleași “agenturi” sau de la altele?
Dacă știa și a tăcut, problema este gravă.
Dacă nu știa, problema este la fel de gravă.
Iar dacă lansează acuzații fără dovezi, este o nouă formă de iresponsabilitate politică greu de justificat. Este practic pubertatea zbuciumată pe care, cu o încăpățânare rar întâlnită, Simion refuză să o depășească și să intre, timid, în perioda maturității politice.
În toate variantele, responsabilitatea afirmațiilor se întoarce la George Simion.
La fel de interesată (și chiar periculoasă pentru o persoană ce se gândește să fie Președintele României!) este însă logica liderului AUR.
Cât timp cineva îi este alături, reprezintă patriotismul autentic. Când devine incomod, descoperim că ar putea fi omul serviciilor, șantajat sau manipulat.
Este de domeniul evidenței faptul că, la AUR, certificatul de patriotism expiră odată cu loialitatea față de Simion.
În ceea ce privește presupusa arestare, scenariul este hollywoodian. Simion susține că i se pregătea o provocare la protestele din fața Arestului Central, motiv pentru care a preferat să nu participe.
Marea mobilizare promite să strângă figuranții, dar cascadorul a fugit de pe platou. Cu avionul. Și o face cum numai el știe mai bine. Fuge prin Europa pentru a vorbi despre România.
Thrillerul de Oscar se tranformă într-o telenovelă ieftină în care regizorul dă bir cu fugiții înaintea primei duble. Până la urmă și Zmeura de Aur este bună. Este un trofeu. Ieftin, ce-i drept. Dar, poate, nu se prinde lumea. Și, dacă se prinde, este vina… serviciilor.
Deci, dacă merge la protest, riscă o înscenare.
Dacă nu merge, a dejucat conspirația.
Dacă este criticat, sistemul îl atacă.
Dacă nu este criticat, sistemul pregătește probabil ceva.
O construcție politică perfectă prin care orice se întâmplă îi confirmă teoria. Ușor patologică, dar perfectă în încercarea de justificare a neconcordanței dintre declarații și fapte.
Din păcate pentru Simion, România nu are nevoie de un lider care vede agenți secreți în fiecare fost colaborator și comploturi în fiecare situație incomodă. Are nevoie de oameni capabili să răspundă pentru propriile decizii. Are nevoie de oameni politici maturi și nicidecum de personaje aflate într-o pubertate continuă.
Mai mult, vremea aventurierilor în politică a trecut. George Simion fie nu a aflat încă, fie continuă să fie ținut captive în “bulă”…
George Simion ar mai trebui să înțeleagă că nu poți transforma serviciile de informații într-o explicație universală pentru eșecurile personale și conflictele interne.
Dacă are dovezi despre șantaj, să le prezinte instituțiilor competente.
Dacă știe despre ingerințe ilegale, să le denunțe oficial.
Dacă nu, să înceteze să confunde politica cu scenariile de spionaj.
Mai ales că întreaga sa construcție impune și clarificarea zonei în care “agenturili” s-au oprit. De unde are siguranța George Simion că “agenturili” s-au oprit fix la ușa biroului său? Poate că au deschis ușa și s-au așezat, confortabil, fix la dreapta lui… Sau la stânga lui. Cine știe?
Problema reală a lui George Simion este că nu ratează nicio ocazie prin care să-și demonstreze incapacitatea asumării responsabilității pentru partidul pe care îl conduce. Dar și pentru oamenii pe care i-a promovat. Să fie vorba doar de greșeli personale sau de o ghidare, subtilă, atent elaborate, a unora care, cel mai probabil, îl vor înlocui la conducerea AUR?
Până atunci, spectacolul continuă. „Agenturili” sunt peste tot. Dovezile, nicăieri. Iar singurul lucru care nu are nevoie de o înscenare este ridicolul politic în care George Simion se afundă singur.
Cui folosește? Greu de răspuns. Însă, este sigur că nu lui George Simion!
