Comisiile reunite de apărare ale Parlamentului au dezbătut cererea președintelui Nicușor Dan prin care România ar urma să trimită până la 20 de militari la Comandamentul Operațional pentru Forța Multinațională, în sprijinul Ucrainei. Discuția a degenerat rapid într-un scandal cu jigniri, semn că subiectul rămâne unul sensibil politic și greu de asumat public.
Proiectul a fost aprobat, dar votul nu șterge tensiunea din jurul lui. În spatele formulelor instituționale se vede o miză mai mare: cât de departe merge România în sprijinul Ucrainei și cât curaj au partidele să susțină deschis o decizie care poate produce costuri electorale.
Formularea cererii, transmisă de șeful statului, lasă puțin loc de ambiguitate: este vorba despre o încuviințare a Parlamentului pentru o participare limitată, de până la 20 de militari. Dar exact astfel de decizii tehnice ajung, în practică, să devină teren de luptă politică. Nu pentru că ar schimba radical dispozitivul României, ci pentru că obligă partidele să se poziționeze clar față de război, față de alianțele externe și față de propriul electorat.
Scandalul din comisii arată și altceva: consensul de fațadă al marilor partide se rupe imediat când subiectul cere asumare reală. În public, discursul este despre solidaritate și securitate. În Parlament, reacțiile devin nervoase, iar dezbaterea se mută din zona interesului strategic în zona calculului politic.
Pentru cetățeni, miza nu este doar numărul militarilor, ci felul în care deciziile privind securitatea sunt explicate și susținute. Când un asemenea dosar ajunge să fie însoțit de jigniri, problema nu mai este doar Ucraina. Devine una despre calitatea dezbaterii publice și despre capacitatea clasei politice de a trata limpede un subiect care cere responsabilitate, nu spectacol.
Proiectul a trecut, dar episodul lasă în urmă imaginea unei majorități care votează, în timp ce evită să-și asume fără ezitare costul politic al propriilor decizii.
