Ilie Bolojan reaprinde tema reducerii numărului de parlamentari la 300, dar fără să explice convingător de ce proiectul n-a avansat atunci când avea puterea politică necesară. Premierul demis susține acum că inițiativa celorlalte partide este „o manevră de imagine”, o formulare care spune mai mult despre lupta dintre partide decât despre vreo preocupare reală pentru reformă.
În fond, aici e miza: reducerea Parlamentului a fost folosită ca slogan de eficiență, dar nu s-a transformat într-o decizie clară, asumată și împinsă până la capăt. Iar când un lider care a promovat intens această idee ajunge să sugereze că alții o folosesc doar electoral, discuția se mută inevitabil spre responsabilitate. Cine a blocat, cine a amânat și cine doar încearcă acum să capitalizeze politic subiectul?
Bolojan a vorbit joi seară, la B1TV, despre un proiect care a fost prezentat drept prioritate, în urmă cu un an, pe când se afla la conducerea Executivului cu puteri depline. Tocmai de aceea, explicația de acum nu acoperă golul de atunci. Dacă reducerea numărului de parlamentari era realmente o reformă, ea trebuia împinsă prin mecanismele guvernării, nu reluată ulterior ca reproș public la adresa celorlalți.
Replica lui Bolojan lasă impresia unui joc politic familiar: fiecare invocă reforma, dar puțini par dispuși să plătească prețul ei în Parlament. Iar asta spune ceva despre clasa politică în ansamblu. Tema rămâne populară în discurs, dar incomodă în practică, mai ales când ar cere renunțarea la confortul majorităților și la reflexul de a păstra totul neschimbat.
Până la o asumare clară, reducerea la 300 de parlamentari rămâne mai degrabă un test de credibilitate decât o reformă. Iar în politica românească, tocmai testele care ar trebui să schimbe sistemul ajung cel mai des să fie transformate în pură imagine.
