Andrei Caramitru a stârnit din nou controverse după ce a legat rezultatul alegerilor din Saxonia-Anhalt de o posibilă întoarcere în România a unor români plecați la muncă în Germania. Într-o postare pe Facebook, el s-a declarat speriat de ideea că s-ar putea întoarce „cocalarii, interlopii, clanurile, dacii liberi”, iar reacția lui a mers mai departe de simpla polemică online.
Mesajul său a fost unul abrupt și fără ambiguități: „Îi apucă pandaliile și violența pe aici vai de capul nostru”. Formularea nu lasă loc de interpretări blânde. Caramitru a prezentat o eventuală revenire a unor români din diaspora ca pe un risc social și de ordine publică, ceea ce mută discuția de la politică la stigmatizare.
Ținta indirectă a postării este diaspora românească, dar miza reală depășește un simplu derapaj de limbaj. În momentul în care un vot din Germania ajunge să fie descris printr-o grilă de teamă și dispreț, dezbaterea publică se golește de nuanțe și se împinge în registrul polarizării. Nu este clar deocamdată câți români s-ar putea întoarce sau în ce măsură o astfel de evoluție ar schimba ceva în România. Tocmai de aceea, transformarea ei într-un motiv de alarmă generală ridică semne de întrebare.
Politic, episodul arată cât de ușor este folosită diaspora ca subiect de atac sau de etichetare, în funcție de emoția momentului. În loc să explice problemele reale ale revenirii acasă — locuri de muncă, integrare, servicii publice, siguranță — discursul a alunecat spre generalizări dure. Iar asta spune mai mult despre sărăcia dezbaterii decât despre oamenii vizați.
Miza rămâne una clară: România are nevoie de discuții serioase despre efectele migrației și ale întoarcerii acasă, nu de etichete aruncate peste un grup întreg. Când spațiul public este împins în această direcție, pierzătorul nu este doar buna-cuviință, ci și înțelegerea lucidă a realității.
