Dominic Fritz spune limpede că, după ce își va pierde mandatul de primar al Timișoarei, cel mai probabil va fi angajat de USR și va primi de la partid echivalentul salariului pe care îl încasa în funcția publică. El susține că aceasta ar fi soluția „cea mai transparentă”.
Formularea e simplă, dar miza politică nu este. În loc să explice de ce un lider de partid trebuie să fie plătit în continuare aproape la nivelul unei funcții publice, USR ajunge să discute despre o practică ce pune sub semnul întrebării granița dintre resursele partidului și beneficiul personal al liderilor săi. Când un partid își folosește banii pentru a acoperi veniturile foștilor sau actualilor demnitari, întrebarea nu este doar dacă există o justificare legală, ci dacă mesajul public despre reformă mai stă în picioare.
Mai ales că, potrivit informațiilor disponibile, aceasta nu ar fi o situație izolată în interiorul USR. Și cazul lui Cristian Ghinea, despre care se spune că ar fi avut 5.000 de euro de la partid, este readus în discuție ca exemplu al felului în care formațiunea își gestionează propriile fonduri. Asta nu dovedește automat o ilegalitate, dar ridică o problemă de percepție și de credibilitate: partidul care cere standarde înalte în spațiul public pare dispus să-și trateze propriile resurse cu mult mai multă flexibilitate.
Într-un climat politic în care încrederea în partide este deja fragilă, astfel de decizii contează. Ele nu vorbesc doar despre un salariu viitor, ci despre felul în care un partid își apără oamenii, își justifică cheltuielile și își construiește avantajele interne. Dacă soluția „transparentă” înseamnă ca partidul să plătească în continuare veniturile unui lider care iese din funcție, atunci transparența nu rezolvă problema de fond. Doar o expune mai clar.
