Astăzi, 31 august, se închide oficial un capitol care a fost vândut românilor drept salvarea de 80 de miliarde de euro. În realitate, Planul Național de Redresare și Reziliență a pornit cu o alocare inițială de 29,2 miliarde de euro și ajunge la final cu mult mai puțin decât promisiunea triumfalistă din discursul public. Până acum, România a atras doar 13 miliarde de euro, iar restul rămâne blocat între întârzieri, jaloane ratate și o administrare care a slăbit de la un an la altul.
Cronologia acestui eșec spune mai mult decât orice bilanț oficial. PNRR a fost lansat ca un proiect care trebuia să repare rapid economia și statul, dar a ajuns să expună exact ce nu funcționează: planificare slabă, asumări neverificate și multă retorică, puțină execuție. Când un program de asemenea dimensiune se termină cu o parte importantă din bani nevalorificată, problema nu mai ține de comunicare, ci de responsabilitate politică.
De aici începe miza reală. PNRR nu a fost doar despre fonduri europene, ci despre capacitatea clasei politice de a livra rezultate. A fost prezentat ca o soluție strategică, însă finalul îl transformă într-un reper al improvizației administrative. Iar faptul că nimeni nu pare asumat pentru acest dezastru ridică întrebarea firească: cine răspunde, de fapt, pentru diferența dintre promisiunea de început și rezultatul de azi?
În locul unei reușite care să poată fi apărată politic, rămâne un dosar al ratării. România pierde timp, bani și credibilitate, iar explicațiile întârzie. PNRR se închide nu ca simbol al modernizării, ci ca dovadă că marile angajamente europene pot fi golite de conținut atunci când sunt tratate cu superficialitate.
