Tudor Chirilă și-a extins din nou aria de expertiză publică. După politică, guvernare, justiție și alegeri, actorul a ajuns acum și la drept constituțional, unde analizează întâlnirea dintre Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, dar și constituționalitatea așa-numitului „Amendament Fritz”.
Într-o amplă postare pe Facebook, Chirilă admite că nu există nicio dovadă că Bolojan ar fi discutat dosarul lui Dominic Fritz cu șefa CCR și nici că votul acesteia ar fi fost influențat.
Cu toate acestea, actorul consideră întâlnirea o „greșeală”, citează Constituția, citează doctrină juridică și ajunge să pună sub semnul întrebării inclusiv independența Curții Constituționale.
Practic, CCR a dat o decizie care nu îi convine, iar Tudor Chirilă s-a apucat să explice de ce judecătorii constituționali ar putea greși.
Chirilă recunoaște: nu există nicio probă împotriva lui Bolojan
Partea cea mai interesantă a postării este chiar precizarea făcută de actor:
„Nu există însă nicio probă că dosarul Fritz a fost discutat sau că votul Tănăsescu a fost influențat de Ilie Bolojan.”
Cu alte cuvinte, Chirilă recunoaște că nu are o dovadă privind vreo intervenție asupra Curții.
Și totuși construiește o analiză amplă în jurul întâlnirii, susținând că aceasta ar fi afectat încrederea publică și ar fi fost nepotrivită din cauza momentului în care a avut loc.
Este o poziție cel puțin interesantă: nu există proba influenței, dar simpla aparență este suficientă pentru ca întreaga instituție să intre sub lupa activistului de Facebook.
Simina Tănăsescu a votat chiar împotriva „Amendamentului Fritz”
Există însă un detaliu esențial care complică teoria suspiciunilor.
Simina Tănăsescu a votat împotriva prevederii care îl poate afecta pe Dominic Fritz și a anunțat că va redacta o opinie separată.
Așadar, chiar dacă întâlnirea cu Bolojan a produs un scandal de imagine, rezultatul votului nu oferă vreun indiciu că premierul ar fi intervenit pentru validarea amendamentului.
Dimpotrivă.
Președinta CCR s-a aflat în minoritatea care a considerat textul problematic.
Chirilă recunoaște acest lucru, dar spune că votul nu elimină suspiciunea și „poate chiar s-o alimenteze”.
Aici logica devine aproape imposibil de satisfăcut.
Dacă Tănăsescu vota pentru amendament, întâlnirea putea fi invocată drept suspectă.
Dacă votează împotrivă, tot întâlnirea alimentează suspiciunea.
Cu asemenea criterii, orice rezultat poate confirma aceeași teorie.
De la scenă și televiziune, direct la articolul 15 din Constituție
Tudor Chirilă intră apoi în disputa juridică privind retroactivitatea.
Actorul citează articolul 15 alineatul 2 din Constituție, potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Mai mult, el citează și din volumul „Constituția României. Comentariu pe articole”, coordonat de Ioan Muraru și Simina Tănăsescu.
Este, evident, legitim ca orice cetățean să citească și să comenteze Constituția.
Problema apare când o dispută juridică extrem de tehnică, asupra căreia chiar judecătorii CCR au avut opinii diferite, este prezentată public aproape ca și cum soluția corectă ar putea fi stabilită dintr-un citat postat pe Facebook.
CCR a avut pe masă exact argumentul neretroactivității.
Majoritatea judecătorilor l-a respins și a declarat constituțională prevederea.
CCR a decis 5 la 3. Chirilă pare să prefere minoritatea
Așa-numitul „Amendament Fritz” a fost declarat constituțional cu cinci voturi la trei.
Simina Tănăsescu, Laura-Iuliana Scântei și Dragoș Dacian s-au aflat în minoritate.
Majoritatea Curții a ajuns la concluzia că prevederea poate rămâne în lege.
Asta nu înseamnă că hotărârea CCR este imună la critică.
Dar nici faptul că Tudor Chirilă preferă argumentele celor trei judecători aflați în minoritate nu transformă automat majoritatea într-un instrument politic.
Motivarea hotărârii este cea care trebuie analizată juridic.
Nu numărul de distribuiri al unei postări de Facebook.
Actorul se întreabă dacă CCR este „instrument politic”
Chirilă nu se limitează la cazul Fritz.
El trece în revistă mai multe decizii controversate ale Curții Constituționale din ultimii ani și întreabă:
„Merită să ne întrebăm dacă CCR e un instrument politic?”
De aici, analiza devine una evident politică.
Actorul vorbește despre PSD, PNL, USL, OUG 13, suspendarea lui Traian Băsescu, completele de judecată și anularea alegerilor prezidențiale din 2024.
Toate sunt episoade care pot și trebuie discutate.
Dar simplul fapt că CCR a pronunțat de-a lungul timpului decizii cu efecte politice nu demonstrează că fiecare hotărâre este executarea unei comenzi de partid.
Curtea Constituțională decide aproape inevitabil asupra unor conflicte cu miză politică.
Aceasta este chiar natura instituției.
Când CCR decide cum îi place, este arbitru. Când nu, devine suspectă
Există aici o problemă mai largă în discursul politic românesc.
Instituțiile sunt frecvent respectate doar atunci când dau soluția dorită.
Când rezultatul este favorabil propriei tabere, se cere respectarea statului de drept.
Când rezultatul este nefavorabil, încep discuțiile despre „capturarea” instituției, oamenii numiți politic și interesele din spatele deciziei.
Tudor Chirilă critică exact această problemă, dar riscă să cadă în aceeași capcană.
CCR a luat o decizie care îl poate afecta pe liderul USR.
Imediat, actorul reia istoria Curții și întreabă dacă aceasta nu este cumva un instrument politic.
Dar, în același timp, președinta CCR pe care o suspectează pentru întâlnirea cu Bolojan a votat tocmai în sensul dorit de USR.
Chirilă îl critică pe Bolojan, dar adevărata țintă rămâne PSD
Postarea actorului ajunge rapid la PSD.
Chirilă vorbește despre „figurile mafiote” din partid și susține că PSD a atacat timp de aproape un an Guvernul din care făcea parte, pentru ca ulterior să contribuie la căderea lui.
Urmează o lungă listă cu lideri PSD și PNL pe care îi consideră responsabili pentru degradarea politicii românești în ultimele decenii.
Mesajul devine astfel mai puțin o analiză constituțională și mai mult un manifest politic.
Constituția este punctul de plecare.
PSD este destinația.
Nici USR nu scapă, dar este tratat diferit
Chirilă insistă că nu apără USR „cu orice preț”.
Amintește că l-a criticat pe Dan Barna și că a avut reproșuri inclusiv la adresa lui Vlad Voiculescu.
Tot el spune însă că USR nu poate fi pus pe același plan cu PSD sau vechiul USL.
Este o poziție politică legitimă.
Dar tocmai această poziționare face utilă separarea dintre analiza juridică și preferința politică.
Când liderul USR riscă să își piardă mandatul, iar analiza ajunge inevitabil la concluzia că amendamentul este grav, CCR este suspectă, PSD controlează sistemul și USR rămâne fundamental diferit, obiectivitatea devine greu de susținut.
Tudor Chirilă are dreptul să comenteze Constituția. Dar CCR tot CCR rămâne
Orice cetățean poate citi Constituția.
Orice actor poate critica o hotărâre.
Orice jurnalist poate pune sub semnul întrebării activitatea Curții.
Problema nu este profesia lui Tudor Chirilă.
Problema este transformarea unei opinii politice într-un verdict juridic.
În cazul „Amendamentului Fritz” există argumente serioase de ambele părți. Dovada este chiar votul împărțit din CCR.
Trei judecători au considerat că prevederea nu trebuie validată.
Cinci au decis contrariul.
Tocmai de aceea este nevoie de motivarea Curții pentru a vedea construcția juridică a majorității.
Până atunci, Facebook poate produce multe interpretări.
Hotărârea CCR produce însă efecte juridice.
De la „Vocea României” la vocea Constituției
Tudor Chirilă este liber să critice Bolojan, PSD, PNL, USR sau Curtea Constituțională.
Este una dintre libertățile unei democrații.
Dar amploarea postării sale arată încă o dată un fenomen deja obișnuit în România: persoane publice ajung să joace simultan rolul de actor, analist politic, specialist în administrație, expert în justiție și constituționalist.
De această dată, Chirilă citează doctrină, interpretează articolul 15, analizează raportorii CCR și face istoricul politizării Curții.
Totul pentru a explica de ce o prevedere declarată constituțională de majoritatea judecătorilor CCR rămâne, în opinia sa, profund problematică.
Poate avea dreptate.
Poate greși.
Dar verdictul juridic nu se dă pe Facebook.
Iar până când apare motivarea CCR, chiar și cei mai noi specialiști în Constituție ar putea aștepta să vadă ce argumente au avut cei cinci judecători care au votat altfel.
