Guvernul demis a reușit o performanță greu de apărat politic: a angajat România la plata a peste 1,05 miliarde de euro până în 2041, sub formă de ajutoare de stat pentru sectorul HighTech. Potrivit observațiilor formulate de avocatul Toni Neacșu, decizia vine chiar în pofida avizului negativ al Consiliului Legislativ, care a invocat lipsa dreptului constituțional și legal al executivului de a lua astfel de măsuri.
Nu este doar o chestiune tehnică. Miza reală ține de cine are voie să lege finanțele statului pe termen lung atunci când guvernul se află deja în regim de interimat sau este demis. Dacă avizul negativ al Consiliului Legislativ a fost ignorat, atunci rămâne de clarificat cât de solidă este baza juridică a unei decizii care apasă bugetul până în 2041.
Mesajul politic este la fel de greu de ocolit. Un executiv cu mandat contestat își permite să creeze obligații pe termen lung, în loc să lase această decizie unui guvern cu legitimitate deplină sau unui parlament care să își asume deschis costul. Asta transformă o măsură de sprijin economic într-un gest cu efecte bugetare și politice mult mai largi.
Susținătorii unei astfel de scheme vor spune că tehnologia are nevoie de stimulente și că statul trebuie să atragă investiții. Dar întrebarea de fond rămâne: de ce a fost nevoie ca tocmai un guvern demis să blocheze România într-un angajament de peste un miliard de euro, fără ca dezbaterea să fie purtată cu toată claritatea cerută de o decizie atât de mare?
Cazul lasă în urmă o problemă simplă și incomodă: când puterea executivă își depășește mandatul politic, costul nu îl plătesc miniștrii, ci statul pe termen lung.
