Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, a pus Guvernul Bolojan sub presiune după ce datoria publică a României a trecut de pragul de 60% din PIB. Mesajul său este dur: România ar fi ajuns, spune el, într-o „situație economică extrem de vulnerabilă”, iar responsabilitatea ar aparține coaliției PSD-PNL-USR-UDMR.
„Această «performanță» nu a fost greu de obținut”, a spus Peiu, ironizând felul în care a fost administrată finanțarea statului. În lectura sa politică, depășirea pragului nu este doar o cifră contabilă, ci semnul unei crize mai adânci, alimentate de decizii luate de partidele aflate la putere.
O datorie care apasă politica, nu doar bugetul
Miza nu e doar economică. Când datoria publică sare un prag simbolic, discuția se mută imediat în zona responsabilității politice: cine a cheltuit, cine a întârziat corecțiile și cine încearcă acum să gestioneze costurile. Într-un astfel de moment, fiecare partid din coaliție încearcă, de regulă, să împingă vina spre ceilalți, iar dezbaterea despre disciplină bugetară devine rapid o bătălie pentru credibilitate.
Peiu speculează exact această vulnerabilitate a puterii. Mesajul său lovește într-un punct sensibil: guvernarea actuală cere încredere și răbdare, dar vine însoțită de semne clare de tensiune financiară. Pentru cetățeni, traducerea este simplă: statul se împrumută mai mult, iar nota de plată riscă să ajungă tot la ei, prin taxe, tăieri sau servicii publice mai slabe.
Presiunea pe coaliție crește
Potrivit informațiilor disponibile, coaliția PSD-PNL-USR-UDMR este vizată direct de acuzația că a împins România spre „cea mai gravă criză a datoriei publice din ultimele decenii”. Formularea este politică, dar problema pe care o deschide rămâne reală: dacă pragurile de îndatorare sunt depășite fără o explicație clară și fără măsuri convingătoare, încrederea publică se erodează rapid.
În asemenea momente, guvernele nu sunt judecate doar după cifre, ci după capacitatea de a explica de ce au ajuns acolo și ce fac mai departe. Iar dacă răspunsul întârzie, spațiul este ocupat imediat de opoziție. Tocmai asta încearcă Peiu să valorifice.
Semnalul politic este limpede: datoria publică nu mai e doar un indicator economic, ci un test de guvernare. Iar când pragul de 60% din PIB este depășit, nu mai ajunge să vorbești despre stabilitate. Trebuie să explici cine a produs-o și cine o plătește.
