În timp ce Capitala continuă să se confrunte cu probleme cronice – lipsa apei calde, avarii la sistemul de termoficare, străzi neasfaltate și presiune pe buget – consilieri ai Uniunea Salvați România vin cu o nouă prioritate: rețeaua de adăposturi climatice.
Proiectul, pus în dezbatere de Primăria Municipiului București, este susținut de consilierii USR Bogdan-Alexandru Sabo și Ionela-Gabriela Dinu și prevede amenajarea a 80 de spații până la finalul lui 2026, urmând ca rețeaua să fie extinsă la 160 până în 2028. Obiectivul declarat: fiecare bucureștean să aibă un astfel de refugiu la cel mult 10 minute de casă.
Adăposturi pentru caniculă și ger
Conform proiectului, spațiile ar urma să fie activate atunci când Administrația Națională de Meteorologie emite cod galben, portocaliu sau roșu de caniculă ori ger.
Adăposturile ar funcționa în clădiri publice existente – biblioteci, muzee, centre culturale – și ar trebui să ofere temperatură suportabilă, apă potabilă și acces la grupuri sanitare. În plus, în parcuri sau curți ale instituțiilor ar urma să fie amenajate zone umbrite, cișmele și eventual sisteme de răcorire.
Inițiatorii susțin că proiectul implică costuri reduse, deoarece infrastructura este deja disponibilă, iar municipalitatea ar urma să dezvolte o platformă online cu harta acestor spații.
Problema reală sau simptomul?
Criticii ideii spun însă că Bucureștiul are urgențe mai apăsătoare: rețeaua de termoficare fragilă, pierderi uriașe de apă caldă, infrastructură degradată și dezechilibre bugetare. În acest context, apar întrebări legitime despre prioritizarea investițiilor.
Pe de altă parte, valurile de căldură sunt tot mai frecvente, iar orașele europene implementează măsuri similare pentru protejarea persoanelor vulnerabile. Dezbaterea nu este despre existența fenomenului, ci despre ordinea urgențelor și eficiența administrativă.
Într-un oraș unde iarna se stă în frig și vara în disconfort termic, simpla amenajare a unor „refugii” nu poate substitui rezolvarea problemelor structurale. Dacă proiectul devine o soluție punctuală într-un sistem defect, el riscă să fie perceput mai degrabă ca o mișcare de imagine decât ca o reformă reală.
