Ludovic Orban, fost consilier prezidențial și politician reciclat în analist de studio TV, a găsit marți seară o nouă certitudine absolută: Nicușor Dan nu poate fi demis. Nu pentru că ar fi impecabil, nu pentru că ar conduce exemplar, ci pentru că „trendurile sociologice” nu permit asta.
Argumentul este revelator. Nu legea, nu Constituția, nu mecanismele instituționale contează, ci sondajele. Atâta timp cât cifrele arată bine, președintele devine intangibil. Dacă cifrele scad, probabil democrația poate fi reinterpretată.
Orban merge mai departe și spune că o eventuală suspendare l-ar „mări” pe Nicușor Dan. O agresiune politică, spune el, ar produce efect invers. Cu alte cuvinte, orice control democratic devine automat o conspirație, iar orice critică – un cadou electoral.
Interesant este că Ludovic Orban vorbește despre lipsa „temeiurilor serioase” pentru suspendare, de parcă istoria recentă a României ar fi fost un festival al temeiurilor solide. Când alți președinți au fost vânați politic, standardele nu păreau atât de înalte.
Ipocrizia devine și mai evidentă în contextul personal: Nicușor Dan l-a demis pe Orban. Acum, fostul consilier apără cu fervoare instituția care l-a scos din joc. Nu din principiu, ci din oportunism.
PSD și AUR sunt prezentați drept demagogi fără soluții, dar Orban nu oferă nicio soluție în schimb. Doar un mesaj clar: președintele trebuie protejat de Parlament, de opoziție și, la nevoie, de votul popular reinterpretat.
În final, mesajul transmis este periculos: un președinte devine „de neatins” nu pentru că respectă regulile, ci pentru că este util într-un anumit moment politic. Restul e zgomot de fond.
