Declarația lui Crin Antonescu, potrivit căreia Curtea Constituțională va aproba legea reducerii pensiilor speciale, aruncă o lumină rece asupra spectacolului pus în scenă de premierul Ilie Bolojan. Demisia „pusă pe masă” nu mai pare un gest de onoare, ci un act regizat, menit să ofere publicului imaginea unui lider hotărât, când în realitate totul fusese dinainte convenit.
Într-un stat normal, reformele se fac prin voință politică și prin respect pentru contribuabil. În România, ele se transformă în exerciții de comunicare și în scenarii de PR, unde un premier se joacă de-a sacrificiul pentru a fi ridicat în slăvi. Bolojan vrea să fie perceput ca omul care a forțat CCR să taie privilegiile, dar realitatea arată altfel: decizia era deja pregătită, iar teatrul demisiei nu a fost decât preludiul unui discurs triumfal.
Problema de fond nu se schimbă. Chiar și cu o reducere, pensiile speciale rămân un simbol al inechității și al rupturii dintre politicieni și cetățenii simpli. Statul cere sacrificii imense de la români, le mărește taxele, îi sufocă pe antreprenori, dar când vine vorba de privilegii, se joacă de-a reformatorul fără să atingă esența.
În locul unui exercițiu de imagine, România avea nevoie de o decizie radicală și definitivă: eliminarea totală a pensiilor speciale. Tot ce vedem astăzi este o piesă prost regizată, în care Bolojan își asumă un rol eroic, iar CCR apare ca instituția care „cântă” la partitura puterii. Adevăratul sacrificiu nu îl face premierul, ci cetățenii, obligați să plătească în continuare pentru un sistem nedrept și profund corupt.
