
România pierde o fabrică istorică: Ciserom, după 98 de ani, trasă pe linie moartă
O altă companie românească emblematică dispare în tăcere. Ciserom, fabrica de ciorapi din Sebeș, înființată în 1927, își închide definitiv porțile după aproape un secol de activitate. Decizia este una dureroasă: toate activele și fondul de comerț au fost scoase la vânzare, iar întreaga linie de producție – casată.
De la simbol la ruină
Ciserom nu era doar o fabrică. Era un simbol al Sebeșului, o unitate industrială care a supraviețuit războaielor, naționalizării, tranziției post-comuniste și privatizărilor. A funcționat sub diverse nume, a îmbrăcat generații întregi de români și a fost un reper al calității pe piața textilă.
Astăzi, povestea se termină lamentabil: pierderi de peste 1,8 milioane de lei în 2023, după șase ani consecutivi pe minus, și aproape 100 de oameni lăsați fără loc de muncă.
„Produse cu 17 lei, vândute cu 5 lei”
Explicația conducerii este simplă și crudă: „produse cu 17 lei, vândute cu 5 lei”. O realitate contabilă imposibil de susținut, în ciuda încercărilor investitorului sibian de a salva compania.
Nota amară a unui investitor
„Mergem până la capăt, dar cel mai mult regret oamenii alături de care mi-aș fi dorit să construiesc un business solid”, a spus actualul patron.
Dar în România de azi, fabricile nu mai sunt decât piese de muzeu. În loc de susținere, antreprenorii se lovesc de taxe, birocrație și piețe invadate de produse ieftine din import.
Sfârșitul unei ere
Ciserom, care în 2023 raporta o cifră de afaceri de 19 milioane de lei și 157 de angajați, rămâne doar o amintire. În locul ei, un oraș pierde tradiție, iar oamenii își pierd locurile de muncă.
Și totuși, poate că explicația amară e mai simplă: nimeni nu mai poartă ciorapi în România. Între adidașii purtați pe piciorul gol, „fashion-ul” minimalist și generațiile pentru care șlapii sunt all-season, ciorapii au ajuns un accesoriu exotic. Poate că, de fapt, fabrica n-a pierdut în fața economiei, ci a modei.