Politică

Ilie Bolojan susține că se va implica în organizarea alegerilor – Conform Constituției, președintele nu are atribuții, el fiind reprezentantul întregii societăți

Preşedintele interimar Ilie Bolojan se va întâlni, luni, cu reprezentanţii instituţiilor şi autorităţilor publice responsabile cu organizarea alegerilor prezidenţiale din luna mai.

Întâlnirea va avea loc de la ora 10:00, la Palatul Cotroceni.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, la întâlnirea de la Cotroceni urmează să participe premierul Marcel Ciolacu, vicepremierii Marian Neacşu şi Cătălin Predoiu, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Ana Cristina Tinca, preşedintele interimar al Autorităţii Electorale Permanente, Zsombor Vajda, vicepreşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului, Valentin Alexandru Jucan, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, Valeriu Zgonea, preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Csaba Ferenc Asztalos, şi directorul Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică, Dan Cîmpean.

Iată ce scrie jurnalista Sorina Ruxandra Matei pe pagina sa de Facebook:

Ce atribuții legale, constituționale, are Președintele României ( oricum s-ar numi el) ca să se implice în organizarea alegerilor prezidențiale?

Răspuns corect: n-are nicio atribuție.

Din contră, filosofia constituțională împiedică președintele să se implice în activitatea partidelor politice (nu poate fi membru de partid) si activ in procesele electorale – el fiind reprezentantul intregii societăți.

Alegerile prezidentiale le organizează logistic Guvernul, nu Administrația Prezidențială.

Atunci de ce Bolojan se implică ( ilegal) în organizarea alegerilor? Ca să își mai facă imagine la fraieri, ca să arate că este “preocupat” și pentru că are un candidat implicat în cursa prezidențială, poate chiar doi. ( Nicușor și Crin)

Respectarea Constituției și legilor în vigoare este obligatorie pentru toți. Inclusiv pentru Președintele României, fie el și interimar.

Altfel, dacă îți arogi atribuții pe care nu le ai – siluind Constituția – poți chema la Cotroceni – CCR și BEC – și le scrii pe hârtie sau le transmiți verbal cine trebuie declarat câștigător în cursa prezidențială.

Ce trebuia de fapt să facă Bolojan și n-a făcut?

Trebuia să de afară mafia Pahonțu din Cotroceni ( care se implica ilegal în procesul electoral prezidențial și în Justiție), trebuia să prezinte probele pentru anularea alegerilor și interferență străină și trebuia să prezinte transparent cheltuielile pe lux ale lui Klaus Iohannis timp de 10 ani cât a stat la Cotroceni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button