
Prezidențiabilul Călin Georgescu i-a acordat un interviu jurnalistului James Freeman și susține că întreaga operațiune împotriva sa este coordonată de la Bruxelles. Georgescu arată faptul că influența Uniunii Europene în România este ”uriașă, absolut uriașă”, iar liderii actuali ai României sunt doar ”sclavi ai cuiva”.
J.F: Urmează alegerile în România. Cred că motivele pentru care Uniunea Europeană și NATO- probabil influențează Curtea Constituțională ca să vă oprească sunt legate de implicarea româniei în acest război dintre Statele Unite ale Americii și Europa. Când analizăm acest context, ce pericole credeți că vă vizează în campania dumneavoastră la alegerile prezidențiale?
C.G: James, cred că influența Bruxelles-ului este uriașă, absolut uriașă. Nu există nicio îndoială. De asemenea, v-am spus despre influența pe care deja a făcut-o președintele Macron din Franța și deja a făcut-o cu Maia Sandu. Această influență există deja, acestă influențare a poporului român este acum. Și desigur, asta contează pentru puterea actuală. Puterea politică din România are o relație foarte puternică cu cu Bruxelles-ul. Cu alte cuvinte, nu suntem liberi. Da. Corect! Deoarece în momentul în care ai acestă influență înseamnă că nu ești nimic, ești doar un sclav al cuiva. Asta este un fel de sclavie pe care statul român îl pune pe masa Bruxelles-ului. Și desigur, nu este este bine, dar este o situație dramatică pentru viitor.
Așa că, desigur, credem cu putere în puterea nostră și a oamenilor noștri. De asemenea, să fim din ce în ce mai mulți oameni care să avem viziunea despre ce s-a întâmplat în țara noastră și să luptăm pentru libertatea și democrația noastră și să luptăm pentru familiile noastre. Și în cele din urmă, dar nu în ultimul despre discuția despre pace, avem nevoie de pace. Pace și armonie în țara noastră, așa că asta este cel mai important obiectiv și am văzut, de asemenea, împingând situația către război. Vreau să îți reamintesc, am stabilit permanent pentru prima mea campanie, am vorbit mereu despre pace. În momentul în care am vorbit despre pace a fost o alertă a sistemului, de ce nu am vorbit despre război și am spus, am refuzat, am spus, de ce trebuie să vorbesc despre război?
De ce trebuie să insist despre ceva în care nu cred, noi avem nevoie de pace, nu avem nevoie de război. Asta este chestiunea de fapt, că ei au nevoie de război, ei au nevoie de ceva uriaș și de a curăța corupția. Este absolut uriaș, nu doar aici, ci și la Bruxelles. Și desigur, și cum putem să ucidem, cum putem curăța bine acestă corupție doar prin război, după asta dispare totul.
J.F: Crezi că românii obișnuiți susțin obiectivele NATO și ale UE în Ucraina?
C.G: Sincer vorbind, de la poporul meu nu există niciun sprijin, adică nu există oameni care să meargă acolo sau că conducă o asemenea situație. Dar din partea clasei politice și a mass-media care sunt sub controlul total al sistemului oligarhic de la Bruxelles. Asta este totul, dar nimeni nu vrea să se întâmple acest lucru. Cum putem să credem să mergem în alt loc, pentru ce? Din asemenea motive, nimeni nu vrea o asemenea situație. Nimeni nu susține asta. Apropo, James, de ce nu organizează un referendum, care este total normal. Să faci un referendum pentru oamenii tăi pentru că știu sigur că va fi negativ pentru ei.
J.F: Cred că fac propriile mele cercetări, acesta este genul de concluzie la care ajungi atunci când începi să cauți în altă parte, în afară de media legală. În general, poporul român vrea doar pace, nu vrea război cu Rusia, același lucru îl cred și multe țări din Europa. Acum, Călin, unul din lucrurile pentru care cred că guvernul, NATO, ONU și UE se tem că ești neutru față de Ucraina, nu vrei război cu Rusia. Dar există o mare bază NATO care urmează să fie construită la Marea Neagră. Care este poziția ta în acestă privință și dacă vei deveni președinte vei sprijini construirea acelei baze?
C.G: Am spus de multe ori că, în primul rând, trebuie să evaluezi situația, poate este nevoie de îmbunătățiri, să vezi exact cum este realitatea la bază. Dar, cu toate acestea, pentru noi cel mai important lucruri este parteneriatul, parteneriatul strategic cu Statele Unite. Mult mai important decât NATO, mult mai important decât NATO, mai ales în ceea ce privește stindardul democrației și al libertății care a ajuns, în sfârșit, în Statele Unite ale Americii. Așadar, eu știu toate detaliile, dar desigur, trebuie să evaluăm foarte clar, și totul trebuie analizat în spiritul a ceea ce este benefic poporului român. Românii au nevoie de obiective foarte clare precum pacea și bunăstarea, ceea ce înseamnă să împuternicim, să protejăm economia internă.
Ceea ce înseamnă că producția privată, proprietatea privată sunt cele mai importante. Producătorii locali, economia, trebuie gestionate la putere maximă, la 100%, să nu depindem de nimeni, să nu acceptăm 90% din mâncarea importantă în țară, în condițiile în care România poate exporta în toată Europa. Este un nonsens total și este un atac, este un atac criminal la economia României. Cu tot respectul, consider că nu este acum o prioritate să ne gândim ce vom face pentru baza NATO pentru că discutăm despre pace.
Cu tot respectul, pe lângă asta, NATO este o organizație de apărare, așa că ar trebui să rămână așa. De ce trebuie să fim alarmați, să discutăm despre atât de multe lucruri, dacă NATO este o organizație de apărare? De asemenea, în opinia mea, noi trebuie să discutăm despre pace și doar despre pace. Orice altă influență legată de război nu este eficientă, precum armonia trupului, nu este eficientă în sensul în care ar trebui să discutăm despre prosperitatea umanității, deși tu vrei să trimiți oameni la război. Este un nonsens.
J.F: Am discutat despre interferențe în România, cred că este destul de clar că vin din partea UE și NATO în alegeri, dar au mai fost multe interferențe în politica internă și în societatea din România. Vorbesc despre bani din partea SUA și rețeaua Soroș, cunoașteți vreun program fondat în România de către aceste entități și ce fel de impact credeți că au avut asupra societății?
C.G: A fost un simplu obiectiv încă de la începutul anilor 1990, „cancel culture” (cultura anulării) de care știm astăzi, dar care a pornit acum 35 de ani. Cum poți face asta pentru a distruge baza, cultura și identitatea țării, doar în sensul în care să le aliniezi pe toate cu o altă cultură, cu o altă ideologie, care nu are nicio legătură cu cea națională. Îmi înțelegeți argumentul? Acesta a fost sistemul, iar astăzi de la toate ONG-urile sau organizațiile civile au luat o mulțime de bani pentru a distruge aceste lucruri. Această situație este o dramă pentru că noi acum știm cum este situația istorică, nu știu dacă ați auzit, dar în ultimii doi ani din licee vor să scoată istoria total.
De asemenea, dacă copiii sau studenții au doar o oră de istorie la școală pe săptămână. De ce se întâmplă asta? Ei vor să distrugă orice relație pe care o avem cu istoria noastră, cu geografia noastră, cu identitatea noastră. Acestea sunt subiecte foarte importante pentru care mă lupt pentru poporul meu, care, de fapt, sunt absolut normale în orice țară, nu doar aici. Dacă România a avut cel mai mare poet în conștiință, Mihai Eminescu, cum a fost Shakespeare în Anglia, bineînțeles că eu trebuie să îl protejez pe Eminescu așa cum fiecare britanic trebuie să îl protejeze pe Shakespeare. Așa este normal, Shakespeare este în prima linie nu numai în UK, ci în toată lumea.
Aceasta este situația și cu Mihai Eminescu în țara noastră, așa cum este și Dante în Italia sau Goethe în Germania, este cât se poate de normal. Dar Eminescu nu este numai un poet, repet, este o conștiință interzisă pentru copii la școală, este permisă doar o mica parte, nesemnificativă pentru identitatea națională. Acesta este răspunsul meu la întrebarea ta, ei- rețeaua Soroș, cu ajutorul USAID- au încercat să distrugă cultura, identitatea. Din acest motiv, am ajuns aici la mișcarea Cancel Culture, pe care nu ar trebui să o avem. Așa cum este și curentul Woke, este exact aceeași situație, o drama cu care ne confruntăm. Așadar, aici ne aflăm, din nou, sper să găsesc calea de a menține sus steagul democrației.