Prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea, cere Guvernului să organizeze de urgență alegerile prezidențiale, după ce acestea au fost anulate în turul al doilea de gruparea coruptă din jurul lui Klaus Iohannis, printr-o decizie controversată a celor 9 membri ai Curții Constituționale.
„Suntem într-o stare de ilegalitate perpetuată de o decizie rușinoasă a CCR, care nu a făcut decât să servească interesele unui grup politic corupt. Guvernul are datoria să pună capăt acestui haos și să organizeze alegerile cât mai repede. Românii trebuie să-și aleagă președintele, nu să fie prizonierii unui joc murdar orchestrat de sistem,” a declarat Marius Lulea.
Liderul AUR a criticat dur manevrele politice din jurul acestei decizii, subliniind că ele reprezintă un atac grav la democrație. „Anularea turului 2 al alegerilor prezidențiale este un abuz fără precedent, care arată cât de puternic este controlul unor grupuri de interese asupra instituțiilor statului. Este esențial ca aceste alegeri să fie reluate imediat, pentru a restabili ordinea constituțională și încrederea cetățenilor,” a adăugat acesta.
Marius Lulea a concluzionat: „Poporul român nu va accepta să fie călcat în picioare de un grup de trădători. Alegerile trebuie reluate de urgență, iar cei care au orchestrat acest atac la democrație trebuie trași la răspundere.”