Potrivit unor surse apropiate negocierilor, USR a pus ochii pe trei ministere cheie: Munca, Digitalizarea și Cultura. Desigur, toate acestea în numele reformelor și al interesului național, nu al dorinței de a pune mâna pe bani. Cel puțin așa susțin oficialii. Negocierile cu PSD, PNL și UDMR sunt în toi, iar USR pare gata să intre în horă cu aceeași coaliție toxică pe care, cu câteva luni în urmă, o blama pentru dezastrul economic și un deficit bugetar de 30 de miliarde de euro.
Ironia situației? USR, care îi numea pe liderii PSD „tâlhari” înainte de campanie, i-a transformat peste noapte în „soluția democratică”. Ce-i drept, câteva scaune ministeriale par să aibă un efect miraculos asupra memoriei politice. Alegătorii care au votat USR pentru „fără penali în funcții publice” probabil că își freacă acum ochii, întrebându-se dacă n-au nimerit cumva în alt film. Din păcate, pare să fie același vechi film românesc: „Puterea schimbă tot”.